Autoritatea Electorală Permanentă a publicat, la începutul acestei săptămâni, rezultatul rapoartelor de control efectuate în legătră cu finanțările și cheltuielile Partidului Civic Maghiar, ale Uniunii Salvați România și ale Partidului M10, fondat de fostul ministru al Justiției, din regimul Băsescu, Monica Macovei, pentru perioada 2015-2017. Controlul a vizat și veniturile obținute pentru campaniile electorale, dar și modul în care aceste partide au cheltuit fondurile de care au beneficiat. M10 a fost găsit că a încălcat nu mai puțin de 11 articole din Legea nr. 334/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
Raportul privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) la Partidul M10, formațiunea Monicăi Macovei, vizează o anchetă derulată în perioada 16 aprilie – 18 mai 2018 și se referă la finanțarea și la campaniile electorale pe care acest partid le-a înregistrat în perioada anilor 2015, 2016 și 2017. Conform documentului oficial, AEP a constatat că, în anul 2015, partidul Monicăi Macovei a realizat venituri de 12.996,02 lei, cheltuind 1.694,96 de lei. În 2016, veniturile realizate s-au situat la 385.468, 12 lei, iar cheltuielile au fost de 341.245,92 de lei, în timp ce, în 2017 (ultimul an analizat), venturile M10 au fost de 770 de lei, partidul cheltuind 418,7 lei.
AEP arată, în raportul întocmit, faptul că M10 a încălcat prevederile Legii nr. 334/2006 în mod sistematic. Astfel, formațiunea Monicăi Macovei nu a respectat obligația de a publica, până pe 30 aprilie a anului următor, a cuantumului total al veniturilor realizate, precum și a listei membrilor de partid care au plătit cotizații a căror valoare însumată a depășit zece salarii minime brute pe țară. M10 nu a respectat nici prevederea legală potrvit căreia candidații independenți sau partidele politice care înregistrează datorii au obligația să raporteze trimestrial Autorității Electorale Permanente stadiul datoriilor înregistrate în campania electorală. De asemenea, a fost încălcată și obligația de a aduce la cunoștința AEP modificările din registrul fiscal al partidelor politice.
Conform legii, AEP urmează să sancționeze partidul Monicăi Macovei, pentru aceste încălcări ale legii, cu o amendă cuprinsă între 10.000 și 25.000 de lei.
Nereguli privind fondurile de campanie
Iar lucrurile nu se opresc aici. În urma controlului efectat, Autoritatea Electorală Permanentă a mai constatat că partidul Monicăi Macovei a încălcat și prevedererile legale care stabilesc faptul că partidele politice pot contracta împrumuturi numai prin acte autentice notariale, sub sancțiunea nulității absolute, însoțite de documente de predare-primire, în contract trebuind să fie prevăzute modul și termenul de restituire, pevederile care impun ca împrumuturile în bani și restituirea acestora să se facă numai prin virament bancar, precum și cele care impun că partidele politice și organizațiile teritoriale ale acestora au obligația de a-și organiza contabilitatea proprie, conform reglementărilor contabile aplicabile.
Mai mult, AEP arată că formațiunea M10 nu a respectat nici obligația legală care se referă la contribuțiile pentru campania electorală care se depun sau se virează în conturile bancare doar de către candidați sau de către mandatarul financiar, cu împuternicire, începând cu data depunerii propunerilor de candidatureă, și nici prevederea potrivit căreia contribuțiile pentru campania electorală pot fi depuse în conturi numai până la data încheierii campaniei electorale. De asemenea, M10 nu a respectat obligația legală de a prezenta Autorității Electorale Permanente toate documentele și informațiile solicitate în termenul de 15 zile de la data solicitării, așa cum se arată la articolul 43, alineat 4, din legea nr. 334/2006.
Alte încălcări constatate de AEP vizează nerespectarea prevederii conform căreia cheltuielile privitoare la realizarea materialelor de propagandaă electorală sunt suportate exclusiv de beneficiarii acestora sau cele referitoae la faptul că limitele maxime de cheltuieli care pot fi efectuate în campania electorală se încadrează în limitele prevăzute de lege. De asemenea, M10 nu a respectat nici obligația referitoare la cheltuielile efectuate în campaniile electorale care trebuie să fie făcute prin conturi bancare și numai pentru afișaj (20 la sută), broșuri, pliante și materiale de propagandă (50%) și închiriere spații echipamente și protocol (30%).
Toate aceste fapte vor fi sancționate cu amendă cuprinsă între 15.000 de lei și 50.000 de lei.
Macovei a plecat din partid după controlul AEP
O altă încălcare a legii de către formațiunea M10, descoperită de controlul efectuat de AEP, este aceea prevăzută în cuprinsul articolului 2, alineat 1, din Hotărârea de Guvern nr. 10/2016. Mai exact, partidul fondat de Monica Macovei este acuzat că a utilizat alte surse de venituri decât cele prevăzute de lege, dar și că a încălcat obligația de a păstra, pentru o durată de minim trei ani, declarațiile persoanelor juridice care au calitatea de donator sau de împrumutător. Și aceste încălcări ale legii se sancționează cu amendă între 15.000 de lei și 50.000 de lei.
M10 este un partid auto-intitulat “de dreapta”, care a fost lansat în primăvara anului 2015 de către fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, sub sloganul “partid care militează pentru statul minimal, care luptă cu valul politicii actuale, cu un tsunami al corupției”. Oficial, formațiunea a fost înregistrată în 3 iunie 2015 și, ulterior, a devenit membru al Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni din Parlamentul European. Monica Macovei a demisionat din acest partid în data de 13 noiembrie 2018, după ce Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat acest raport de control. Și după ce, pe 13 otombrie 2018, în partid au avut loc alegeri interne, în urma cărora președite a fost aleasă Adela Mîrza, vicepreședinți Irina Pop, Ovidiu Bunuta și Adrian Ardeleanu, iar secretar general Adrian Câmpean.
USR, găsit, de asemenea, în “off-side”
Un alt partid care a fost controlat, din punct de vedere al veniturilor și cheltuielilor realizate este Uniunea Salvați România (USR). Controlul s-a derulat, de asemenea, în perioada 23 aprilie – 3 august 2018, și vizează formațiunea condusă, în prezent, de Dan Barna, de la înființarea ei până la data de 31 decembrie 2017. Cu acest prilej, Raportul a constatat că, în 2016, USR a realizat venituri de 2.747.596,61 de lei, din care cuantumul cotizațiilor membrilor de partid au fost de doar 56.553 de lei. “Grosul” veniturilor reprezintă donații, care s-au ridicat la 2.711.037,53 de lei. În 2016, USR s-a împrumutat de 198.000 de lei.
În 2017, an post-alegeri, după ce USR a devenit partid parlamentar, veniturile au fost de 3.505.214,91 de lei, din care sume alocate de la bugetul de stat au fost de 2.315.426,06 lei. Formațiunea politică a realizat, în această perioadă, venituri din subînchirierea spațiilor pe care le-a primit pentru organizarea birourilor parlamentare în valoare de 44.197,52 de lei. Cea mai importantă sumă încasată astfel a fost de 30.422 de lei, obținută prin subînchirierea sediului central al USR.
În 2016, Uniunea Salvați România a făcut cheltuieli de 2.937.309,43 de lei, iar în 2017, când nu a fost an de alegeri, USR a cheltuit 2.225.718,29 lei. Deși se proclamă un partid interesat de problemelor românilor din diaspora, raportul AEP menționează faptul că USR Diaspora a cheltuit, în 2017, suma de 6.934 de lei. Organizația USR București a cheltuit, tot în 2017, suma de 0,99 lei, iar Sediul Central al Patidului a “tocat” 1.677.691,20 de lei.
Și în cazul USR, Autoritatea Electorală Permanentă a constatat încălcarea prevederilor legale referitoare la faptul că partidele au obligația de a publica anual cuantumul total al veniturilor din cotizații și lsta membrilor de partid care au plătit cotizații a căror valoare însumată depășepte zece salarii minime brute pe țară, sau că partidele nu pot derula activități specifice firmelor comerciale, sau că nu a raportat trimestrial la AEP datorile din campania electorală, că nu a respectat obligația de a informa AEP cu privire la modificările din registrul fiscal al partidului, că nu și-a ținut cotabilitatea conform legii și că a încălcat prevederea conform căreia este interzisă folosirea veniturilor provenite din subvenții de la bugetul de stat pentru oricare alte destinații decât cele prevăzute de lege.
Partidul Civic Maghiar a încasat și cheltuit mai mult decât poate justifca prin acte
Și Partidul Civic Maghiar a făcut, anul trecut, obiectul unui control al Autorității Electorale Permanente, rezultatul fiind publicat, săptămâna aceasta, în Monitorul Oficial al României, Partea I. Controlul la PCM a fost efectuat în perioada 16 aprilie - 27 aprilie 2018 și a vizat respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de această formațiune politică în anii 2015, 2016 și 2017, perioada verificată fiind 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2017.
PCM a realizat, în 2015, venituri de 22.160 de lei, din care există documente justificative pentru 6.900 de lei. În 2016, veniturile au fost de 19.600 de lei, existâd documente justificative pentru 9.300 de lei. Iar, în 2017, PCM a realizat venituri de 18.180 de lei, însă a prezentat documente justificative pentru 9.090 de lei.
În privința cheltuielilor efectuate, PCM a cheltuit în 2015 suma de 13.149,95 lei, însă a prezentat documente numai pentru 8.974 de lei. În 2016, a cheltuit 11.754.89 lei, prezentând documente pentru 11.419,05 lei, iar, în 2017, a cheltuit 8.085,72 lei, prezentând documente pentru 7.838,68 de lei, conform raportului elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă.
M10, fondat de Monica Macovei, acuzat că nu a respectat aproape nicio prevedere a legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
În 2017, USR Diaspora a cheltuit 1.500 de euro. Organizația de București a avut cheltueli de 0,99 lei, în timp ce structura centrală a partidului a “tocat” 1.677.691,20 de lei