PD-L dă în clocot înaintea Congresului. Gruparea intelectualilor luptă împotriva triadei Blaga - Videanu - Berceanu. Pe surse se anunţă candidatura lui Vasile Blaga contra lui Emil Boc. Blaga refuză să confirme sau să infirme.
După modelul PSD, cuprins de febra scandalurilor interne după pierderea alegerilor de către Mircea Geoană, nici partidul prezidenţial nu mai oferă imaginea de partid-monolit, grupat disciplinat în jurul unei singure voci conducătoare. Deşi s-au văzut cu sacii guvernării în căruţă, democrat-liberalii au început lupta internă pentru putere, taberele adverse trăgând acum sforile pentru Congresul care va avea loc în februarie sau martie.La Congres va fi aleasă o nouă conducere a partidului. Miza conflictelor din PD-L este deci acapararea funcţiilor de la vârful partidului şi nu este deloc întâmplător faptul că startul luptei interne a fost dat de către apropiaţii lui Traian Băsescu, fostul său consilier prezidenţial Cristian Preda, şi Sever Voinescu, fost purtător de cuvânt al campaniei. În ultima săptămână, Cristian Preda a făcut un adevărat maraton al atacurilor la adresa conducerii PD-L, pe care a acuzat-o de "oligarhizare a partidului". Preda l-a atacat nominal pe premierul Boc, în special pentru că l-a desemnat pe Honorius Prigoană drept candidat la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Sectorul 1.
Însă, surprinzător, Cristian Preda a ţintit şi în fosta sa colegă de la Cotroceni, Elena Udrea. "Vă spun foarte deschis. Nu sunt adeptul unui tip de carieră politică precum cel pe care l-a îmbrăţişat doamna Udrea sau cel pe care l-au îmbrăţişat, în alte partide, oameni care apar mai întâi în paginile acestor gazete de senzaţie, care sunt mai degrabă persoane care frecventează cercuri mondene şi pe urmă vor să facă politică. Nu este opţiunea mea de viaţă, nu am contact cu această lume a cluburilor, a oamenilor bogaţi", a declarat Preda, la Realitatea TV.
El a adăugat că politica nu trebuie făcută de oameni de afaceri, care urmăresc interese private, ci de politicieni, explicând că el defineşte categoria acestora din urmă prin "cei care urmăresc interesul public".
MACOVEI SE RALIAZĂCONTESTATARILOR DIN PD-L
Criticile lui Preda au fost acompaniate de cele formulate public de către fostul purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale, Sever Voinescu, care a vorbit despre necesitatea reformării PD-L, partidul confruntându-se cu o criză a resurselor umane. Cei doi contestatari, admonestaţi de către Emil Boc, care a spus că aceştia "nu au experienţă politică", au primit imediat ajutor din partea prim-vicepreşedintelui PD-L, Theodor Stolojan, care a vorbit şi el despre necesitatea reformei în interiorul PD-L, pe ideea separării între echipa care se află în Guvern şi cea de la vârful partidului.
Grupului de "reformişti" i se alătură şi Monica Macovei. Cel puţin aşa a anunţat Cristian Preda, într-un interviu acordat Hotnews: "Eu vreau să definim nişte probleme şi vreau să construim.
Nu intru pe un teren pentru a distruge pe cineva. Cred că cineva trebuia să înceapă. Cred că Monica Macovei, de pildă, e alături de mine. Cred că în PD-L oameni care nu au avut voce pentru că nu au avut o tribună, pentru că au fost puşi în contextul ăsta despre cum strângem finanţe şi cum redistribuim resursele, oamenii aşteaptă un semnal şi se vor pronunţa. E şansa acestei organizaţii, e şansa acestei reinventări a relaţiei dintre partide şi stat".
RĂZBOI CONTRA BLAGA-VIDEANU-BERCEANU
Ce doreşte concret acest grup de lideri ai PD-L, care cer "reformarea" partidului? Potrivit informaţiilor de la vârful PD-L, se încearcă înlăturarea din conducerea formaţiunii a triadei Blaga - Videanu - Berceanu, care şi-a întărit mult prea mult influenţa având la îndemână pârghiile financiare necesare pentru a-şi atrage fidelitatea şefilor de organizaţii. Despre cei trei se ştie de multă vreme că, în ciuda prezenţei lor în echipa de guvernare a partidului, nu sunt în graţiile lui Traian Băsescu, mai ales că puterea lor a devenit cu atât mai mare cu cât şi funcţiile lor guvernamentale au căpătat mai multă greutate.
Totodată, există o adversitate făţişă între gruparea Blaga - Videanu - Berceanu (supranumită în partid "BVB") şi echipa din jurul lui Stolojan şi cea a "intelectualilor" impuşi de preşedinte - Preda, Traian Ungureanu şi Monica Macovei. Chiar înainte de campania electorală pentru prezidenţiale, Vasile Blaga lansase într-un interviu în presă un atac la adresa celor trei, acuzându-i că nu se implică în activitatea partidului, sugerând că au fost plantaţi pe locurile eligibile pentru Parlamentul European fără să merite acest lucru.
CANDIDEAZĂ BLAGA CONTRA LUI BOC?
În acest context, se prefigurează o luptă acerbă pentru funcţiile de conducere în PD-L, inclusiv pentru cea de preşedinte, având în vedere că şi gruparea Blaga are o susţinere importantă la nivelul şefilor de organizaţii. Este posibil ca Vasile Blaga să îşi anunţe candidatura pentru preşedinţia PD-L, mai ales că unul dintre apropiaţii săi, vicepreşedintele Ioan Oltean, a declarat joi, ca un avertisment la adresa lui Emil Boc, că "în PD-L, anul acesta, este deschisă lupta pentru orice funcţie, inclusiv cea de preşedinte".
"E deschisă lupta pentru orice funcţie în partid, inclusiv pentru cea de preşedinte. Partidul are congres, iar congresul vizează inclusiv funcţia de preşedinte. Probabil că, săptămâna viitoare, în sedinţa de Birou Permanent Naţional, vom stabili calendarul acestor acţiuni. Se deschide lupta pentru funcţiile politice, începând cu cea de preşedinte la nivel naţional", a spus Oltean. Vasile Blaga nu a dorit să comenteze posibila sa candidatură la funcţia de preşedinte al PD-L.
PD-L EXTINDE NUMĂRUL DE FUNCŢII DE CONDUCERE
De partea cealaltă, gruparea "reformistă" pregăteşte alegeri pe bază de moţiuni, adică cel care candidează la preşedinţia partidului propune întreaga echipă de conducere, ceea ce uşurează înlăturarea unor nedoriţi din schema funcţiilor. Biroul Politic al partidului a decis ca o comisie specială să redacteze un nou statut al partidului, care o să prevadă împărţirea formaţiunii la nivel organizatoric în trei curente doctrinare, după model PPE: liberal, conservator şi democrat.
Fiecare dintre aceste curente va avea reprezentanţi în conducerea centrală, cel mai probabil la nivel de vicepreşedinte. Potrivit discuţiilor actuale din cadrul partidului, este prefigurată o extindere a numărului de funcţii de conducere, atât pentru satisfacerea numeroaselor interese, cât şi pentru atragerea unor oameni de la alte partide, de exemplu de la PNŢCD, care, se pare, va primi o funcţie de vicepreşedinte pentru Marian Miluţ, drept mulţumire pentru sprijinul dat în campania electorală a lui Traian Băsescu.
Nemulţumiri din cauza lui Gabriel Oprea
Emil Boc a semnat ieri numirea în funcţia de prefect al judeţului Ilfov a lui Dan Baranga, unul dintre apropiaţii lui Gabriel Oprea. Decizia a fost contestatăvehement de parlamentarii PD-L de Ilfov, care l-au avertizat încă de joi pe premier că, dacă nu va renunţa la această măsură, îşi vor da demisiile din partid, împreună cu aleşii locali ai formaţiunii. Numirea noului prefect, făcută la cererea lui Gabriel Oprea, a determinat demiterea din funcţie a fostului prefect, membru al PD-L, fapt care a nemulţumit filiala judeţeană a partidului.
Situaţia creată este de natură să adâncească conflictele din sânul formaţiunii conduse de Emil Boc, având în vedere că, potrivit unor surse din PD-L, gruparea lui Vasile Blaga operase numiri în funcţiile din judeţe la cererea filialelor tocmai pentru a-şi fideliza şefii de organizaţii, care au un rol decisiv la votul din Congres.
Deutsche Welle:Boc şi profetul în pustie
"Respingând criticile unora dintre colegii săi de partid, şi în special observaţia de bun-simţ avansată de Preda cu privire la riscul de a se pierde din vedere paiul propriu al «oligarhizării» PD-L, din pricina bârnei din ochiul partidelor proaspăt învinse în alegeri, Boc a comis mai multe erori grave. Mai întâi a demonstrat inadecvare la realitate. Fiindcă ţine de domeniul evidenţei că PD-L nu este şi n-a fost uşă de biserică. Oligarhii acestei formaţiuni nu sunt cu nimic mai acceptabili decât cei respinşi la urne în scrutinul prezidenţial. Un fapt incontestabil este, totodată, că şi PD-L suferă de tarele ce afectează întreaga clasă politică postcomunistă. Una dintre cele mai respingătoare şi totodată mai păgubitoare pentru întreaga societate românească - şi ca atare şi pentru partide - este dispreţul politicianului activ faţă de intelectuali, preluat talequale de la comunişti. Or, Boc ar trebui să ştie că-şi datorează în mare măsură accesul la putere susţinerii acordate preşedintelui de «intelectualii lui Băsescu», neobosiţi în a milita în favoarea mesajului reformist al şefului statului", se arată într-un comentariu al Deutsche Welle, intitulat "Boc şi profetul în pustie".