x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacții PSD la anunțul lui Marcel Ciolacu privind suspendarea negocierilor

Reacții PSD la anunțul lui Marcel Ciolacu privind suspendarea negocierilor

de Redacția Jurnalul    |    20 Mai 2023   •   14:20
Reacții PSD la anunțul lui Marcel Ciolacu privind suspendarea negocierilor

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, deputata PSD Oana Florea, senatorul Călin Gheorghe Maties și Alexandru Petrescu reacționează după ce Marcel Ciolacu a cerut suspendarea discuțiilor din Coaliție privind formarea noului Guvern până la rezolvarea grevelor anunțate în educație și sănătate.

„Prioritățile românilor sunt clare în această perioadă, iar oamenii politici trebuie să își adapteze agenda în raport cu așteptările pe care cetățenii le au. Astăzi trebuie să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor din educație și întârzierile din PNRR. Partidul Social Democrat și-a asumat responsabilitatea guvernării într-un moment dificil pentru România, după eșecul dreptei în a asigura stabilitate și luptele fratricide pentru funcții care au condus la pierderea majorității. PSD nu este ca ei! În consecință, anunțul președintelui Marcel Ciolacu privind suspendarea temporară a negocierilor pentru rezolvarea problemelor actuale și pentru a purta discuții aprofundate pe programul de guvernare reprezintă soluția bună și o decizie care dovedește că PSD tratează cu maturitate actul de guvernare și se pliază pe agenda românilor. Partidul Social Democrat are deja creionate propuneri concrete pentru asigurarea unei guvernări performante și sperăm să fie însușite de întreaga coaliție pentru a le implementa cât mai rapid”, a scris europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

Deputata PSD Oana Florea a salutat „decizia” președintelui PSD Marcel Ciolacu de a suspenda negocierile privind noul cabinet: „Traversăm o perioadă complicată din punct de vedere geopolitic și al securității regionale, o perioadă complicată și din punct de vedere economic, având în vedere criza energetica și post Covid. Așadar, este nevoie de stabilitate politică! Nu funcțiile sunt importante, ci ce putem noi face pentru oameni. Și mișcările sindicale din ultimul timp arată că oamenii au probleme care așteaptă soluții imediate. Ața cum am condiționat intrarea la guvernare de un pachet de măsuri pentru oameni, tot așa și acum, punem agenda oamenilor pe primul loc! Este o decizie care demonstrează maturitatea politică a Partidului Social Democrat care a pus, pune și va pune interesele românilor întotdeauna înaintea intereselor politice de moment!”

Senatorul Călin Gheorghe Maties spune că rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și reforma privind pensiile speciale sunt în acest moment prioritățile clare ale PSD, enunțate expres de către Marcel Ciolacu: „Preocupările oamenilor sunt, în primul rând, pe agenda noastră politică. Am convingerea că noul guvern, cu Marcel Ciolacu premier, va răspunde mai bine la așteptările cetățenilor, va aduce bunăstare, măsuri de creștere economică și vom avea o lege a salarizării, corectă și echitabilă”.

La rândul său, vicepreşedintele PSD Sector 1 Alexandru Petrescu declară că susține decizia lui Marcel Ciolacu pentru că orice zi în negocierea cu sindicatele în educație contează în parcursul educațional a unor generații de copii/tineri mai mult decât orice negociere politică.

„Dacă vom afla doar peste două săptămâni cine vor fi liderii politici care vor manageria pentru următoarea perioada portofolii ca mediu, transport sau digitalizare, nu cred că impactează în niciun fel destinul acestei țări”. Însă o întârziere, fie și de o zi, în găsirea de soluții pentru rezolvarea crizei din sistemul educațional poate produce consecințe nefaste iremediabile: părinți și copii/ tineri ale căror așteptări legate de predictibilitatea de a-și continua cursurile și pregătirea în vederea susținerii examenelor din vară sunt în incertitudini și haos, profesori într-o stare de nemulțumire exacerbată ce nu le mai permite continuarea și exercitarea în condiții optime a menirii de dascăl, opinii publice antagonice și o societate marcată de incertitudini legate de viitorul acestei țări”, arată acesta.

Prin decizia sa de astăzi, Marcel Ciolacu demonstrează că „sesizează foarte bine prioritățile strategice naționale și am convingerea că atunci când va prelua și formal poziția de premier, va răspunde cu dedicare, competentă și profesionalism așteptărilor noastre”, adaugă Alexandru Petrescu.

×