x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Reforma in Sanatate - Legi cu amendamente "de forma"

Reforma in Sanatate - Legi cu amendamente "de forma"

14 Feb 2006   •   00:00
Reforma in Sanatate - Legi cu amendamente "de forma"

Guvernul si-a asumat ieri raspunderea in Parlament pe 17 proiecte de lege privind reforma Sanatatii. Premierul Calin Popescu Tariceanu, insotit de ministrul Sanatatii (foto) si de ceilalti ministri, s-a prezentat in fata senatorilor si deputatilor sa ceara un vot de incredere, dand citire unui discurs de aproape o ora, care, nu de putine ori, i-a plictisit pe alesi. "Unii dintre dvs. vor glumi poate pe seama faptului ca astazi este 13. Unii poate se uita la superstitii... pe mine ma preocupa certitudinile negre. De 16 ani incoace, sistemul de sanatate sta sub semnul nefast al neputintei, al lipsei de viziune, al saraciei si al coruptiei", si-a inceput premierul prezentarea. El a comparat sistemul de sanatate cu un pacient, spunand ca, indiferent de diagnostic, se impun "interventii chirurgicale multiple si rapide".

MODIFICARI. Executivul a decis sa accepte 86 dec amendamente din cele 434 depuse de catre grupurile parlamentare. Toate, a sustinut Nicolaescu, insa sunt "amendamente de forma", adica unele a caror menire este sa clarifice anumite texte din proietul de lege care puteau fi interpretate. Cat despre fondul proiectului, ministrul recunoaste ca amendamentele cele mai multe au vizat legea spitalelor, cu trimitere explicita la eliminarea incompatibilitatilor si conflictelor de interese. Guvernul nu a acceptat nici eliminarea taxei pe viciu, dar o modificare importanta a fost data de preluarea unui amendament care vizeaza plata de asigurari de sanatate de catre persoanele care realizeaza numai venituri din contracte de drepturi de autor, adica 6,5% din aceste sume incasate. PSD a anuntat ca va depune motiune de cenzura si va contesta legile la Curtea Constitutionala. (L.D., A.N.)

×
Subiecte în articol: politic