x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Refuz - CSAT ii spune "pas" lui Tariceanu

Refuz - CSAT ii spune "pas" lui Tariceanu

de Oana Stancu Zamfir    |    Lavinia Dimancea    |    14 Feb 2006   •   00:00
Refuz - CSAT ii spune "pas" lui Tariceanu

Consiliul Suprem de Aparare al Tarii a decis sa nu dea curs cererii lui Tariceanu de desecretizare a hotararilor in baza carora SRI isi extindea atributiile in privinta ascultarii telefoanelor. In 2005, au fost ascultate "doar" 2.373 de persoane.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ieri, dupa sedinta CSAT, ca acest organism a decis sa nu desecretizeze hotararile in baza carora SRI isi extindea atributiile in privinta ascultarii telefoanelor. "Am solicitat CSAT sa analizeze care este baza legala in care s-au facut interceptari de convorbiri telefonice incepand cu anul 2002. CSAT a hotarat sa nu desecretizam aceste hotarari, pentru a nu se face speculatii sau diverse interpretari. Urmeaza ca atunci cand anumiti cetateni se vor simti lezati sau vor considera necesar sa solicite instantelor sa li se puna la dispozitie baza legala dupa care au fost facute aceste interceptari", a explicat Tariceanu. Premierul a invocat "dreptul la viata privata al tuturor cetatenilor". Presedintele Traian Basescu a explicat si motivul refuzului dat lui Tariceanu: nu trebuie creat un precedent legat de desecretizarea unor hotarari ale CSAT, aratand insa ca, in calitate de presedinte al Consiliului, le va pune la dispozitia instantelor de judecata sau Parchetului, daca acestea le vor solicita. Basescu a cerut presei sa nu cada in psihoza interceptarilor telefonice. "Observ in ultima perioada o intrecere aproape socialista in a declara ca suntem ascultati. Ai impresia ca suntem 20 de milioane de ascultati si ne asculta celelalte doua milioane. Iesiti din aceasta psihoza, pentru ca statul roman e departe de a fi un stat politienesc", a mai spus Basescu. El a facut publica cifra persoanelor ascultate in 2005: 2.373 de persoane si 6.370 de posturi telefonice uzitate de aceste persoane, presedintele explicand ca aproximativ 80% dintre acestea nu sunt cetateni romani. Nici una dintre interceptari nu s-a facut fara mandat de la judecator, a mai precizat Basescu.

SERVICII PARALELE. Pe de alta parte, seful statului a declarat ca exista companii private in care lucreaza fosti ofiteri de informatii, care au format adevarate "servicii paralele de informatii", suspectate de a avea inclusiv capacitatea de a intercepta ilegal convorbirile telefonice. Intrebat daca poate da exemple concrete de astfel de firme, presedintele a raspuns: "Nu, nu pot, pentru ca ii supraveghem".

Liberalii sunt nemultumiti insa de decizia CSAT privind interceptarea convorbirilor. "Presedintele Basescu a afirmat ca-si asuma raspunderea pentru decizia de a nu declasifica aceste hotarari, pentru a nu se arunca o lumina cenusie asupra CSAT. Ar fi bine daca am adopta aceasta strategie de a nu arunca o lumina gri si asupra altor institutii, cum ar fi Parlamentul sau Guvernul", a declarat liberalul Radu Stroe.

×
Subiecte în articol: politic csat