x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Remeş pleacă dacă este vinovat

Remeş pleacă dacă este vinovat

de Jurnalul National    |    10 Oct 2007   •   00:00

Premierul Tăriceanu a declarat că a hotărăt să işi menţină increderea in ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, respectănd principiul prezumţiei de nevinovăţie, dar a arătat că acesta nu va fi "acoperit" dacă acuzaţiile procurorilor se confirmă şi va fi obligat să se retragă din Guvern. Premierul a arătat insă că are serioase semne de intrebare in cazul ministrului, referindu-se la faptul că adresa trimisă lui Remeş de către Departamentul Naţional Anticorupţie, in care se menţionează că ar fi vorba de primire de foloase necuvenite, este semnată de procurorul şef al DNA, Daniel Morar, conducătorul unei instituţii aflate in subordinea procurorului general Kovesi. Totodată, Tăriceanu a atras atenţia Parchetului că face o gravă eroare dacă permite scurgerea informaţiilor in presă inainte ca persoana vizată să ajungă in instanţă şi a apreciat, din acest motiv, că Procuratura doreşte doar să-l transforme pe Remeş intr-un condamnat. El a mai precizat că intreaga situaţie este o componentă a unei lupte politice in care "anumite persoane in Romănia" incearcă să folosească instrumentele justiţiei pentru o luptă politică.
     Â

×
Subiecte în articol: politic