x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Robert Ionescu (PNG), şef de agenţie guvernamentală

Robert Ionescu (PNG), şef de agenţie guvernamentală

30 Iun 2009   •   00:00

Vicepreşedintele PNG Robert Constantin Ionescu a fost numit de premierul Emil Boc în funcţia de preşedinte al Agenţiei de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, el demisionând, luni, din postul de viceprimar general al Capitalei, pentru a prelua conducerea agenţiei guvernamentale.



El a preluat postul de la Cristian Tarara, eliberat din funcţie prin decizie a premierului. Contactat de MEDIAFAX, Robert Constantin Ionescu a precizat că a demisionat din funcţia de viceprimar al municipiului Bucureşti în cursul zilei de luni pentru a putea prelua conducerea agenţiei guvernamentale, cu rang de secretar de stat. Noul preşedinte al Agenţiei de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială a ajuns viceprimar general al Capitalei în iunie 2008, în urma înţelegerilor dintre PDL şi PNG. Preşedintele PNG-CD sector 2 din iunie 2007 şi vicepreşedinte al organizaţiei de sector în intervalul octombrie 2006-iunie 2007, Robert Ionescu a candidat din partea PNG-CD la Primăria Sectorului 2 la alegerilor locale din iunie 2008. Marţi, este programată o şedinţă extraordinară a CGMB, care are pe ordinea de zi desemnarea unui înlocuitor pentru Robert Ionescu.

×
Subiecte în articol: politic