x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Robert Negoiţă: Abordarea că faţă de 2018 nu pierdem bani este greşită

Robert Negoiţă: Abordarea că faţă de 2018 nu pierdem bani este greşită

06 Feb 2019   •   21:53
Robert Negoiţă: Abordarea că faţă de 2018 nu pierdem bani este greşită

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat miercuri, la ieşirea din şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România, că abordarea potrivit căreia administraţiile locale nu pierd bani faţă de 2018 este greşită.

"Am avut o întâlnire cu domnul preşedinte (al PSD - n.r.) Dragnea şi cu domnul ministru Teodorovici, care au venit aici şi ne-au ascultat. (...) Abordarea consider că este greşită atunci când ne raportăm la anii anteriori - 'Domnule, faţă de 2018 nu pierdeţi bani' - nu e în regulă deloc. Atâta vreme cât toate au crescut, salariile au crescut, costurile au crescut exponenţial, nu e în regulă să ne raportăm la 2017, primăriile, administraţia publică locală în general are de pierdut enorm. După ce am spus lucrurile acestea, a spus: 'Domnule, staţi puţin, că eu nu am atribuţii, haideţi la Ministerul de Finanţe mâine să mai facem o discuţie!'. Pe cale de consecinţă, aşteptăm un mesaj de la domnul ministru. Mâine suntem la Ministerul de Finanţe şi mai discutăm o dată şi pentru tot ce se întâmplă în municipii şi pentru Bucureşti. După ce i-am expus ce se întâmplă în Bucureşti, domnul Dragnea s-a exprimat în sensul: 'Domnule, nu e în regulă să se taie din bugetul municipalităţii, pentru că s-a plecat de la premisa că toată lumea câştigă, nu pierde'", a spus Negoiţă.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a afirmat că se confirmă încă o dată că bugetul se închide pe administraţia locală.

"Noi vom rămâne la vechea cotă de 43%, propriu-zis 60% când a urcat cota, s-au transferat cheltuielile sociale. Discutăm de 4,7 miliarde de lei, deci asta înseamnă un miliard de euro responsabilitatea administraţiei locale, ceea ce a confirmat în jurul primarilor că aproape toată lumea va avea pierderi necalculate şi în final domnul Dragnea ne-a spus: 'Ce vreţi să faceţi? Bugetul trebuie închis cumva'. Am spus: da, înseamnă că se confirmă încă o dată că bugetul se închide pe administraţia locală, se închide de fapt pe cetăţeni (...). Bani din TVA vin doar pentru a compensa în localităţile unde transferul social e mai mare decât diferenţa din IVG de la 43 la 60%", a declarat Falcă.

La finalul declaraţiilor, Negoiţă a stat de vorbă cu mai mulţi cetăţeni. "Până în iunie m-am angajat că toate străzile din sectorul 3 vor fi asfaltate (...). Peste 100 de proprietăţi private de la 1 ianuarie sunt impozitate cu 500%, pentru că nu sunt întreţinute", le-a spus Negoiţă.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, după întrevederea cu reprezentanţii Asociaţiilor Municipiilor din România, că administraţiile locale vor avea în 2019 venituri cel puţin la nivelul celor din anul precedent, fondurile alocate la nivel naţional către acestea înregistrând o creştere cu 27%.

"În discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Guvernului zilele trecute şi cu alţi colegi din Parlament, cu preşedintele Tăriceanu, am primit asigurări de la Guvern că vor avea cel puţin bugetele pe care le-au avut anul trecut şi o mare parte din municipii vor avea venituri mai mari, inclusiv cu cheltuielile incluse din plata însoţitorilor persoanelor cu handicap, iar la judeţe şi la comune veniturile vor fi substanţial mai mari. Este o creştere de 27% pe toată administraţia locală din cote defalcate din impozitul pe venit şi din TVA, care va veni către administraţia locală faţă de anii precedenţi", a afirmat Dragnea.

Conform acestuia, cota defalcată din impozitul pe venit pentru administraţiile locale va creşte la 60%.

Liderul PSD a dat asigurări că Executivul va aloca fonduri pentru toate primăriile sau consiliile judeţene care nu îşi vor putea acoperi cheltuielile.

Dragnea a anunţat totodată că primarul general al Capitalei şi primarii de sectoare se vor întâlni joi la Ministerul Finanţelor Publice pentru a discuta proiectul de buget al Bucureştiului pentru anul 2019.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: negoiţă 2018 buget sector 3