x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ROMĂNII DIN HAR-COV/“Şeful statului nu face nimic”

ROMĂNII DIN HAR-COV/“Şeful statului nu face nimic”

17 Feb 2009   •   00:00

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a apreciat ieri că Traian Băsescu îşi aduce aminte de românii din Har-Cov doar în prag de alegeri.



Preşedintele fondator al PC a sancţionat declaraţiile şefului statului, referitoare la situaţia românilor din administraţia din Harghita şi Covasna, spunând că, "în afară de declaraţii, Traian Băsescu nu face nimic pentru românii din zonele cu populaţie majoritar maghiară. Traian Băsescu şi-a adus aminte de aceşti români abia acum, în apropierea alegerilor prezidenţiale, pentru că nu mai târziu de acum doi ani, când a fost în Harghita şi Covasna, şeful statului părea mai interesat să aibă o bună relaţie cu radicalii din UCM şi era de părere că limba română poate fi tratată ca o limbă străină. Dacă ar vrea într-adevăr să facă şi altceva în afară de declaraţii, îi amintesc lui Traian Băsescu câteva iniţiative de lege ale PC, care chiar le-ar folosi românilor de acolo. Este vorba despre repartizarea prin lege de locuri în administraţia locală pentru români; studiul limbii române de copiii minorităţii maghiare, după acelaşi manual ca cel folosit în toată ţara şi obligaţia autorităţilor de a asigura acestor copii condiţii pentru deprinderea limbii române, înainte de a merge la şcoală; susţinerea materială a învăţătorilor şi profesorilor de limba română care predau în comunităţile unde românii sunt în minoritate. Acestea sunt iniţiative concrete, care pot ajuta cu adevărat, nu doar vorbe".

×
Subiecte în articol: politic