x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rovana Plumb: Alina Gorghiu cerşeşte o criză politică

Rovana Plumb: Alina Gorghiu cerşeşte o criză politică

de Agerpres    |    06 Iun 2015   •   19:51
Rovana Plumb: Alina Gorghiu cerşeşte o criză politică
Sursa foto: LIVIU SOVA/AGERPRES FOTO

Preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat (PSD), Rovana Plumb, susţine că Alina Gorghiu "cerşeşte o criză politică", după ce co-preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) a solicitat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, demisia premierului Victor Ponta.

"Tot ceea ce am înţeles din ieşirea doamnei Gorghiu este că cerşeşte o criză politică. O ieşire la limita penibilului, doar aşa pot califica mesajele transmise de doamna Alina Gorghiu în conferinţa de presă de astăzi. Din tot discursul domniei sale nu am înţeles decât că cerşeşte, acesta este termenul corect, o criză politică. Tocmai demisia unui Guvern înseamnă criză politică", a declarat Rovana Plumb, într-un comunicat de presă remis sâmbătă.

În opinia sa, Alina Gorghiu este cea care ar trebui să demisioneze din Parlament, deoarece "a păcălit electoratul aliindu-se cu PDL".

La rândul ei, senatoarea Gabriela Firea, purtător de cuvânt al PSD, consideră că, dacă Alina Gorghiu ar fi fost consecventă, i-ar fi cerut lui Klaus Iohannis să nu candideze când era judecat pentru probleme de integritate.

"Alina Gorghiu face o demonstraţie revoltătoare de tupeu, ieşind astăzi într-o conferinţă de presă în care ne anunţă că PNL vrea că România să intre cu orice preţ într-o stare de haos, doar pentru a pune mâna pe putere. Dacă Alina Gorghiu ar fi fost într-adevăr consecventă, i-ar fi cerut lui Iohannis să nu candideze când era judecat pentru probleme de integritate. Dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, întreg acest demers este lipsit de orice fel de legitimitate", a declarat Firea într-un comunicat de presă.

Co-preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Alina Gorghiu, a solicitat sâmbătă demisia premierului Victor Ponta şi a făcut un apel la toţi parlamentarii să "vină" în jurul PNL, pentru a putea face o majoritate necesară şi suficientă pentru trecerea moţiunii de cenzură. 

×
Subiecte în articol: rovana plumb