Comisia Juridică din Parlamentul European a respins candidatura Rovanei Plumb pentru preluarea funcției de comisar european pentru Transporturi, membrii comisiei considerând că împrumuturile pe care europarlametarul român le-a contractat pentru finanțarea campaniei electorale și care trebuie să fie, teoretic, acoperite de la bugetul de stat reprezintă un conflict de interese. În zadar a încercat Rovana Plumb să le explice celor din Comisie că așa prevede legislația electorală românească, în acest moment, iar această practică este uzuală inclusiv pentru reprezentanții celorlalte partide parlamentare din România care au participat la alegerile europarlamentare.
Principala problemă a Comisiei Juridice a fost suma de 800.000 de lei, pe care Rovana Plumb, desemnată pentru a prelua portofoliul Transporturilor, a împrumutat-o în nume personal pentru a contribui la campania electorală a PSD din primăvara acestui an. Legislația românească prevede ca sumele pe care membrii de partid ai formațiunilor politice parlamentare care participă la alegeri să fie restituite de la bugetul de stat, după aprobarea Autorității Electorale Permanente. În cazul de față, însă, existând un dosar la DNA cu privire la fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, AEP a decis să nu aprobe decontarea cheltuielilor de 3 milioane de lei efectuate de PSD pentru alegerile europarlamentare, ceea ce înseamnă că nici Rovana Plumb nu-și va putea recupera suma împrumutată.
Plecând de la acest litigiu intern, Rovana Plumb a fost chestionată, ieri, în cadrul audierilor, despre cine este persoana care a creditat-o cu 800.000 de lei și dacă aceasta are vreo legătură cu PSD. Iar candidatul român a explicat că, potrivit legislației naționale, un candidat se poate împrumuta pentru a contribui în mod direct la campania electorală. Deși nu era obligatoriu, Plumb a spus că a luat cu împrumut respectiva sumă de la o persoană fizică, aceasta neavând nicio legătură cu PSD, ceea ce exclude din start orice acuzație de conflict de interese.
Sancționată la Bruxelles pentru o practică legală
Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a decis, ieri, cu unanimitate de voturi, să trimită o scrisoare Comisiei Europene în care să informeze asupra faptului că există conflict de interese în cazul Rovanei Plumb şi nu poate asuma funcţia de comisar european. În acest context, la București, PNL, USR și Klaus Iohannis au declanșat atacuri virulente la adresa Vioricăi Dăncilă, cerându-i acesteia să nu mai desemneze un candidat pentru Comisia Europeană decât cu voie de la Palatul Cotroceni. Este mai mult decât evident, spun surse politice, că întrebările formulate în cadrul audierilor de ieri din Comisia JURI reprezintă rezultatul unei acțiuni de sabotare a candidaturii Rovanei Plumb, ele reprezentând intoxicări și “băgat bățul prin gard din partea unor europarlamentari români din gruparea lui Dacian Cioloș“.