Liberalii si-au ales observatorii pentru Parlamentul European. Printre alesi se afla si ministrul Culturii, Mona Musca. Ea a promis ca va munci "zi si noapte la minister", numai sa fie lasata sa mearga la Bruxelles si la Strasbourg.
CONCURS. PNL i-a desemnat ieri, "prin concurs", pe cei sapte observatori pentru Parlamentul European. Comisia special infiintata pentru acest lucru i-a ales pe ministrul Culturii, Mona Musca, pe deputatii Mircea Cosea, Raluca Turcan, Ovidiu Silaghi si Tiberiu Barbuletiu si pe senatorii Adrian Cioroianu si Nicolae Vlad Popa. Supleant este deputatul Adina Valean. Purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, a precizat ca au existat 16 parlamentari liberali care si-au depus CV-urile. Dintre acestia, numai 14 parlamentari liberali s-au prezentat la audieri. Nicolaescu a mai spus ca alegerea celor sapte s-a facut pe cateva criterii, cum ar fi cunoasterea a cel putin unei limbi de circulatie internationala si a institutiilor europene. De asemenea, parlamentarul desemnat ca observator la PE nu trebuie sa aiba functii in partid. Conform unor surse din PNL, cea mai delicata problema a fost alegerea Monei Musca, aceasta fiind si vicepresedinte PNL, si ministru al Culturii. Ea a tinut insa sa fie pe lista observatorilor, asigurandu-si colegii de partid ca va munci "zi si noapte" la minister, pentru a se putea duce doua zile pe luna la grupul liberal-democrat din PE si inca doua zile la comisiile PE de la Bruxelles.Citește pe Antena3.ro