x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal diplomatic între Budapesta și București după declarațiile premierului român

Scandal diplomatic între Budapesta și București după declarațiile premierului român

12 Ian 2018   •   14:32
Scandal diplomatic între Budapesta și București după declarațiile premierului român

Recentele remarci al premierului român Mihai Tudose cu privire la eforturile de autonomie ale etnicilor maghiari sunt "complet inacceptabile şi incompatibile cu valorile europene şi cu secolul al XXI-lea", a declarat vineri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI. 

Ambasadorul român la Budapesta a fost convocat la Ministerul de Externe în legătură cu aceste remarci, a adăugat el. 

În interesul comunităţilor etnicilor maghiari din România, guvernul ungar a încercat dintotdeauna să construiască relaţii bilaterale ungaro-române bazate pe încrederea reciprocă, a subliniat Szijjarto într-o conferinţă de presă. Acest lucru a fost întâmpinat cu diferite grade de reciprocitate de diferitele guverne din România, a menţionat el. 

Nu încape nicio îndoială că recentele remarci ale premierului român implicând "practic ameninţarea cu execuţia a unei comunităţi etnice şi a reprezentanţilor săi sunt complet inacceptabile", iar guvernul şi premierul român trebuie "indiscutabil" să se ocupe imediat de rezolvarea acestei situaţii, a insistat ministrul de externe ungar. 

Ministrul de externe adjunct ungar "i-a explicat ambasadorului român poziţia guvernului ungar", iar ambasadorul a încercat să prezinte "un fel de explicaţie lingvistică" a remarcilor premierului român, a mai spus şeful diplomaţiei ungare. AGERPRES

×