x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandalul arhivei SIPA i-ar putea fi fatal ministrului Tudorel Toader

Scandalul arhivei SIPA i-ar putea fi fatal ministrului Tudorel Toader

de Marius Gîrlașiu    |    17 Mai 2017   •   07:42
Scandalul arhivei SIPA i-ar putea fi fatal ministrului Tudorel Toader
Sursa foto: DIANA OROS

Liderul PSD Liviu Dragnea i-a dat un ultimatum ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pentru desecretizarea raportului referitor la dispariţia unor dosare din arhiva SIPA. Jurnalistul Dan Andronic, un apropiat al fostului preşedinte Traian Băsescu, susţine că arhiva serviciului secret din cadrul Ministerului Justiţiei ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de o comisie desemnată de fostul ministru Monica Macovei.

Purtătorul de cuvânt al președiţiei, Mădălina Dobrovolschi, s-a referit ieri la scandalul stârnit de dezvăluirile consultantului politic Dan Andronic, care susține că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de o comisie desemnată de fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ și procurorul DNA Paul Dumitriu. „Există o legislație foarte clară, aplicabilă în acest caz. Există persoane îndreptățite să facă toate demersurile necesare. Nu președintele este cel care a clasificat aceste informaţii și, evident, Administraţia Prezidenţială nu are atribuţii în domeniul clasificării și desecretizării. Pur și simplu, legislaţia în vigoare trebuie respectată și aplicată la litera legii”, a reacţionat Dobrovolschi. Liderul PSD Liviu Dragnea, președintele CSM Mariana Ghenea și șefa Instanţei Supreme Cristina Tarcea au cerut desecretizarea arhivei SIPA după izbucnirea scandalului, iar Consiliul Superior al Magistraturii a cerut explicaţii de la ministerul Justiţiei. Liderul PSD a declarat că, dacă este „un om corect și de bună-credință”, ministrul Tudorel Toader va desecretiza raportul făcut în cadrul ministerului cu privire la dispariția unor dosare din arhiva SIPA, în caz contrar încrederea sa în el va ajunge „aproape de zero”.

Cine ştia de aşa ceva şi a tăcut până acum este cel puţin complice. Nimeni dintre «curajoşii» ce comentează în online sau în presă nu a făcut până acum o astfel de sesizare. Mie mi-a luat fix trei minute. Iar cu legea... eu nu mă joc. Cristi Dănileţ, fost membru CSM

SIPA, „înţesat de securişti”

Şefa Uniunii Naţionale a Judecătorilor, Dana Gîrbovan, a reacţionat și ea în scandalul legat de arhiva SIPA. Judecătoarea susţine că serviciul secret militar din cadrul Ministerului Justiţiei „era înţesat de securiști”, iar prin intermediul acestei structuri erau „urmăriţi și șantajaţi” magistraţii. „E timpul să se facă lumină în acest caz. De 27 de ani de la căderea comunismului continuăm să activăm în diverse sectoare din societate, inclusiv în Justiţie, cu instituţii și mentalităţi moștenite din orânduirea comunistă”, a scris Gîrbovan pe Facebook. Şefa UNJR a mai precizat că fostul ministru tehnocrat al Justiţiei, Raluca Prună, nu a dorit desecretizarea arhivei SIPA, ci doar ca „informaţiile de interes operativ” culese de SIPA să fie transferate instituţiilor abilitate. „Adică și acele informaţii compromiţătoare și de șantaj la adresa magistraţilor să fie transmise, legal acum, «instituţiilor abilitate», fără a se preciza care ar fi acelea”, a conchis Gîrbovan. După dezvăluirile lui Dan Andronic, judecătorul Cristi Dănileţ, fost membru al CSM și membru al comisiei care a inventariat arhiva SIPA , a sesizat Parchetul General în legătură cu „deţinerea sau dezvăluirea nelegală a unor informaţii din arhiva SIPA”. „Cine știa de așa ceva și a tăcut până acum este cel puţin complice”, a acuzat Dănileţ.

SRI nu a avut nicio implicare în gestionarea arhivei SIPA. Ministerul Justiţiei a solicitat SRI (n.r. în 2012) un spaţiu pentru această arhivă, SRI a comunicat că nu deţine un spaţiu corespunzător pentru a prelua această arhivă. Adrian Ţuţuianu, senator PSD, preşedintele Comisiei SRI

Arhiva SIPA se află sub sigiliul Ministerului Justiției

Arhiva fostului Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA) este păstrată sub cheie de Administrația Naţională a Penitenciarelor. „Arhiva fostului Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție se află într-un spațiu securizat al ANP, sub sigiliul Ministerului Justiției, iar modul și condițiile în care se face accesul în acest spațiu sunt stabilite, exclusiv, de Ministerul Justiției. Precizăm că personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor nu are acces la această arhivă”, a transmis Administrația Naţională a Penitenciarelor.

×
Subiecte în articol: sipa tudorel toader