Președintele executiv al PSD, senatorul giurgiuvean Niculae Bădălău, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că a avut un schimb de replici mai dur cu liderul județean al PNL, Marin Anton, la nunta de sâmbătă seară din localitatea Comana, dar în niciun caz nu a fost vorba de loviri între ei.
''Mă aflam la nuntă la un restaurant din Comana și acolo, pe terasă, e o terasă mare, l-am văzut pe Marin Anton. Am trecut pe lângă el și recunosc că am avut un schimb de replici mai dur, dar de la asta și până la acuzații de lovire e cale lungă, nu l-am atins nici măcar cu un deget", a declarat Niculae Bădălău, care este și vicepreședinte al Senatului României.
El spune că discuțiile în contradictoriu nu au fost pe teme politice, erau discuții de familie și martori sunt toți invitații că nu s-a ajuns la lovire.
''Acolo erau aproape șapte sute de invitați care pot confirma că nu l-am lovit pe Marin Anton. Caută să creeze scandal, acum văd la televiziuni că PNL îmi cere demisia. Eu stau pe presă bătăuș? E prea mult, nu am lovit niciodată pe nimeni și ziariștii care mă cunosc de 25 de ani pot confirma acest lucru, nici măcar atunci când s-au scris fel de fel de articole despre mine nu am ripostat, nu am făcut observație cuiva, nici măcar nu am ridicat tonul!'', a încheiat Niculae Bădălău.
Președintele PNL Giurgiu, Marin Anton, a depus o plângere la Poliția Giurgiu împotriva senatorului social-democrat Niculae Bădălău, președintele executiv al PSD și lider al organizației județene PSD, pentru lovire, amenințare și alte violențe, altercația dintre aceștia având loc la o nuntă desfășurată sâmbătă seara la un restaurant din localitatea Comana.
Reprezentanții IPJ Giurgiu au confirmat că fostul deputat PNL a depus o plângere la adresa liderului PSD, care este și vicepreședinte al Senatului României. Cristian Șuță, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, a declarat, pentru AGERPRES, că având în vedere "calitatea oficială a celui împotriva căruia a fost depusă plângerea, dosarul de cercetare penală a fost înaintat și va fi judecat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".
PNL a cerut PSD, printr-un comunicat transmis duminică, să-l excludă din partid pe președintele executiv Nicolae Bădălău, pe motiv că acesta l-ar fi agresat fizic pe liberalul Marin Anton, și să se delimiteze public de "acest comportament agresiv".
AGERPRES