x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scenete cu şefi de servicii şi bârfe la urechi

Scenete cu şefi de servicii şi bârfe la urechi

de Monica Iordache Apostol    |    03 Iun 2009   •   00:00
Scenete cu şefi de servicii şi bârfe la urechi
Sursa foto: Dragos Savu/Editura Intact

Liberalii se pregătesc să depună o moţiune simplă pe Apărare şi să-şi susţină proiectele de legi privind securitatea naţională în comisia parlamentară specială, deşi "colegii" de la PD-L şi PSD aproape că le-au aruncat la coşul de gunoi. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, afirmă însă că domeniul ar trebui structurat pe alte principii, pentru a pune capăt "scenetelor" în care şefii de servicii se înghesuie să şoptească ultimele bârfe politice la urechea preşedintelui.

Jurnalul Naţional: Mai vizaţi o reducere a rolului CSAT, reorganizarea sau chiar desfiinţarea lui?

Crin Antonescu: Dimpotrivă, aş vrea chiar mai mult de la CSAT decât poate să ducă astăzi. Eu îmi doresc un consiliu de securitate puternic, care să genereze politici de securitate naţională, nu doar o altă jucărie la îndemâna preşedintelui, care să aprobe tot felul de prostioare ce vin de la ministere.

Îmi doresc un model mai degrabă occidental, poate mai aproape de acel National Security Council american. Vreau un CSAT care să elaboreze politici de securitate, care să traseze serviciilor de informaţii ţinte precise de atins, în concordanţă cu interesele de securitate ale ţării.

Aş vedea o reorganizare a CSAT în spiritul menţionat, nu doar să-i modific legea de funcţionare şi organizare pentru a-l băga pe Mircea Geoană printre membrii CSAT, ca să se simtă egalul lui Traian Băsescu la aceeaşi masă.

 

În raportul comisiei parlamentare privind interceptările se arată că 15 instituţii au posibilitatea de a face interceptări telefonice. Cum vedeţi limitarea acestei activităţi, în cazul, cel mai probabil, în care Parlamentul nu va accepta înfiinţarea autorităţii unice privind interceptările, propusă de PNL?

Dacă nu se va accepta înfiinţarea ANI, cred că vom insista pe soluţia înfiinţării unei comisii unice de control al serviciilor de informaţii, mult mai puternică decât cele care există deja şi cu atribuţii extinse privind controlul acestor instituţii, inclusiv pe partea de legalitate a interceptărilor.

Dacă nu vom avea comisii de control puternice în Parlament, care să bată la uşa serviciilor neanunţate, nu să le spună cu săptămâni înainte că au de gând să-i viziteze, serviciile de informaţii nu vor avea nici o apăsare să mai încalce legea din când în când.

 

Cât de necesară mai este Comunitatea Naţională de Informaţii?

CNI trebuie să fie o realitate, nu ceea ce este acum, mai mult o şuetă la o cafea a şefilor de servicii în biroul consilierului prezidenţial. Să nu uităm că vorbim de un domeniu extrem de complex, cel de intelligence, care impune un CNI făcut pe o structură simplă şi eficientă.

 

În România se spune că încă mai sunt actuale proastele obiceiuri moştenite de la comunişti, scenete cu şefi de servicii care vor să meargă direct la preşedinte pentru a se arăta cât sunt de utili, şoptindu-i la ureche ce bârfe au mai auzit despre politicieni. Toate astea se pot opri şi dacă preşedintele sprijină funcţionarea unui CNI, cum văd că nu o face Traian Băsescu.

Aş vrea ca în cadrul acestei structuri să se coordoneze cu adevărat activitatea serviciilor de informaţii, să se lucreze la strategii de acţiune în domeniu, care apoi să fie aprobate de CSAT, iar după aceea să se implementeze, iar CNI să urmărească implementarea lor.

 

Ce statut ar trebui să aibă serviciul de informaţii al Ministerului de Interne (DGIPI), având în vedere că acum nu este sub control parlamentar?

DGIPI are un rol esenţial, acela de a obţine informaţii legate de încălcarea legii în domeniul de competenţă a MAI, precum şi de a întări protecţia internă. Văzând dorinţa fierbinte a lui Vanghelie şi Geoană, în momentul când s-a format Guvernul PSD-PD-L, de a pune mâna pe un serviciu de informaţii, respectiv DGIPI, cheia problemei este următoarea: îşi păstrează acest serviciu rolul său firesc?

Pentru că orice fel de demers care duce la culegerea de informaţii în afara acestor două linii excede, în mod evident, rolul DGIPI. Nu sunt naiv când spun că şi la DGIPI, ca şi în celelalte servicii, sunt ofiţeri de informaţii profesionişti, care vor să-şi facă treaba şi alături de care mă declar a fi.

Consilierul meu pe aceste probleme, Stejărel Olaru, îmi povestea recent de cazuri ale unor ofiţeri de informaţii oneşti din cadrul DGIPI care sunt transferaţi sau daţi afară acum, profitându-se de cazul "Şerban", doar pentru că nu sunt în graţiile noii conduceri. Îmi pare rău, nu asta înseamnă reformă. Ofiţerii ar trebui să se simtă protejaţi de lege, ceea ce nu se întâmplă.

 

Ce ar trebui să facă un preşedinte pentru ca instituţii precum serviciile de informaţii, armata, poliţia să nu fie folosite în jocul politic?

Revenim exact la ceea ce spuneam mai devreme. Până la urmă, situaţia nu e atât de complicată dacă preşedintele României este de bună credinţă. Acesta trebuie să impună serviciilor de informaţii să-şi facă datoria în conformitate cu legea, aia care e deocamdată, până reuşim s-o schimbăm, precum şi în conformitate cu statutul instituţiei.

Merg mai departe şi spun că, în momentul când voi fi preşedinte, dacă voi afla că există vreun ofiţer de informaţii care încearcă să se implice politic, în sprijinul unor persoane sau partide politice, oricare ar fi acestea, ofiţerul respectiv îşi va lua adio de la meserie. Asupra mea n-au existat şi nu vor exista suspiciuni că aş fi un om al sistemului, adică fost ofiţer de securitate sau informator. 

 

Pe mine nu mă leagă nimic de această lume tenebroasă, aşa cum a fost acuzat Traian Băsescu; dar în calitate de preşedinte îi pot asigura pe profesionişti că le voi sprijini munca atâta vreme cât este în folosul ţării noastre.

 

Vizaţi o reformare din temelii a serviciilor de informaţii? Care ar fi prima măsură, dacă veţi ajunge la Cotroceni?

În primul rând, voi dori să aflu care este stadiul reformei în interiorul fiecărei instituţii din acest domeniu. Unele dintre ele clamează deja că au terminat această reformă, asta rămâne de văzut. Apoi, voi trece la măsuri, deci nu e momentul să ne grăbim cu un răspuns concret acum, pentru că nu ştim exact ce este în interior, doar bănuim.

În acelaşi timp, voi avea grijă ca serviciile de informaţii să fie conduse de persoane care să aibă competenţă reală. Îmi place când văd cum un tânăr de 37 de ani este general într-un serviciu de informaţii şi la conducerea acestuia; tot ce sper este ca astfel de tineri să ajungă în aceste poziţii dovedind capacitate profesională, nu făcându-se utili politicienilor.

Recent, l-am văzut pe Traian Băsescu în vizită la SRI, declarând public, sub privirile nedumerite ale lui George Maior, că în anul 2008 analizele făcute de SRI au avut "zero erori", afirmaţie în sine eronată. Cred că oricine ştie că într-o analiză sau prognoză este imposibil ca toate elementele prezentate să aibă grad de concretizare 100% şi asta şi pe parcursul unui an întreg!

 

Atunci de ce a făcut-o?

Nu ştiu, să-l întrebăm pe el, ori nu a ştiut ce spune, ori a vrut să răsplătească pe cineva.

 

Puteţi face un decalog al ofiţerului de informaţii?

Nici dacă aş fi ofiţer de informaţii nu cred că aş putea, pentru că munca aceasta atât de utilă, la fel de valoroasă ca un tezaur naţional, are un mare păcat: de cele mai multe ori este imorală, ori Decalogul este un set de 10 porunci în principiu morale.

×
Subiecte în articol: politic informaţii