x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ședință de criză la PNL. Liberalii vor avea o întâlnire și cu președintele Klaus Iohannis

Ședință de criză la PNL. Liberalii vor avea o întâlnire și cu președintele Klaus Iohannis

08 Dec 2020   •   10:48
Ședință de criză la PNL. Liberalii vor avea o întâlnire și cu președintele Klaus Iohannis
Sursa foto: Hepta

Liberalii s-au reunit, marți, într-o ședință restrânsă, la sediul central al partidului pentru a discuta strategia de negociere pentru formarea noului guvern, după demisia lui Ludovic Orban din funcție.

Printre cei care participă la şedinţă se numără preşedintele PNL, Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, miniştrii Lucian Bode, Florin Cîţu, Virgil Popescu, europarlamentarul Rareş Bogdan, senatorul Alina Gorghiu, deputatul Florin Roman.

De asemenea, liberalii urmează să aibă o întâlnire și cu președintele Klaus Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, luni seară, că își depune mandatul de premier. Orban a precizat că demisia sa are ca obiectiv demararea negocierilor pentru un nu guvern în urma rezultatelor înregistrate la alegerile parlamentare. 

 

×