Conducerea Senatului a aprobat, ieri, majorarea de la 350 la 500 de litri a cotei lunare de carburanti pentru autoturismele folosite de comisiile permanente si de ancheta.
Masura conduce la o crestere a cheltuielilor bugetare cu circa doua miliarde de lei. Cotele care revin celorlalti senatori raman la nivelurile stabilite prin hotararile anterioare. Astfel, autoturismul cu care se deplaseaza presedintele Senatului beneficiaza de 1.000 de litri de carburant lunar, iar pentru masinile utilizate de membrii Biroului Permanent, presedintii grupurilor parlamentare si secretarul general sunt prevazuti 750 de litri. De asemenea, s-a acceptat, de principiu, ca presedintii comisiilor parlamentare sa se poata deplasa cu masinile de serviciu si in afara municipiului Bucuresti, in cadrul cotei lunare de carburanti alocate, inclusiv in zilele nelucratoare. In ceea ce priveste innoirea parcului auto, vicepresedintele Senatului Teodor Melescanu a precizat ca se va negocia atat cu Dacia Pitesti, cat si cu Daewoo, pentru achizitionarea de autoturisme Logan, respectiv Cielo, in functie de preferintele exprimate de senatori. De asemenea, in ceea ce priveste plata indemnizatiilor pe carduri bancare, s-a stabilit sa se prezinte oferte ale mai multor banci, in functie de optiunile senatorilor. Potrivit lui Melescanu, unii senatori au cerut sa primeasca banii cash. Tot ieri, Biroul permanent a decis ca termenul de 45 de zile pentru aprobarea ordonantei privind reglementarea juridica a situatiei bunurilor fostului suveran Mihai I sa nu fie prelungit, ceea ce inseamna ca va fi adoptata prin procedura tacita.
Citește pe Antena3.ro