x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senat - Comisia de muncă: Proiectul privind sistemul public de pensii, pus în acord cu decizia CCR

Senat - Comisia de muncă: Proiectul privind sistemul public de pensii, pus în acord cu decizia CCR

04 Iun 2019   •   18:50
Senat - Comisia de muncă: Proiectul privind sistemul public de pensii, pus în acord cu decizia CCR

Comisia de muncă a Senatului a reexaminat marţi proiectul privind sistemul public de pensii, fiind puse în acord două articole din actul normativ cu decizia CCR.

Definiţia contribuabilului a fost reformulată, articolul 25 având următoarea formă: "Contribuabilii la sistemul public de pensii sunt a) persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi din indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care angajatorii sau entităţile asimilate acestora au obligaţia, potrivit Codului fiscal, de a calcula, reţine la sursă şi vira la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţia de asigurări sociale; b) persoanele fizice ce realizează venituri din activităţi independente sau din drepturi de proprietate intelectuală şi care, potrivit Codului fiscal, pe baza declaraţiei individuale de asigurare datorează şi plătesc contribuţia de asigurări sociale; c) angajatorii sau entităţile asimilate acestora, care, potrivit Codului fiscal, au obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale datorată pentru condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă, precum şi eventualele diferenţe de contribuţii de asigurări sociale pe care legislaţia le pune în seama angajatorilor", se arată în amendamentul propus de preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Ioan Căprariu, şi asumat de senatorii Comisiei de muncă.

Referitor la pensia de invaliditate, reglementată la articolul 63, a fost eliminată obligaţia realizării unui stagiu minim de cotizare de 15 ani.

"Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii ce nu îndeplinesc condiţiile de pensie pentru limită de vârstă şi care au capacitatea de muncă diminuată din cauza: accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, altor boli şi accidente care nu au legătură cu munca şi participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989", prevede articolul 63 în noua sa formă.

Curtea Constituţională a României a admis parţial, pe 13 martie, sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii.

Proiectul privind sistemul public de pensii va fi reexaminat de plenul Senatului, primă Cameră sesizată în acest caz.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: senat comise de muncă ccr pensii