x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senat: Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, respins

Senat: Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, respins

21 Iun 2016   •   17:33
Senat: Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, respins
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Senatul a respins, marţi, proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, fiind înregistrate 25 voturi pentru, 8 abţineri şi 77 împotrivă.

La dezbateri, senatorul PSD Şerban Nicolae a anunţat că grupul PSD votează împotriva abilitării Guvernului de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare, arătând că este în interesul României şi al cetăţenilor ca acest Guvern să administreze numai chestiunile curente.

"E adevărat că nu a existat un precedent de a respinge ca Guvernul să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară, dar nu am avut un Guvern atât de prost. (...) În principiu, nu avem a da socoteală adversarilor noştri pentru votul nostru. Grupul PSD va vota împotriva proiectului de lege, este în interesul României, al românilor ca acest Guvern să exercite numai chestiunile curente", a spus Şerban Nicolae.

Senatorul PNL Puiu Haşotti a arătat că nu s-a întâmplat niciodată să fie respinsă solicitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară.

"Nu o dată în decursul anilor s-a votat în favoarea emiterii chiar la guverne care erau minoritare. Este vorba de a da un vot de a guverna în vacanţa parlamentară. Fac apel la dumneavoastră să dăm dovadă de normalitate", a afirmat Haşotti.

Senatorul ALDE Cristiana Anghel a susţinut că Guvernul doreşte să emită ordonanţe în prea multe domenii, arătând că, dacă premierul doreşte, în vară să cheme parlamentarii.

Comisia juridică a dat un raport favorabil pentru acest proiect. Proiectul de lege a primit avize negative de la Comisiile pentru transporturi şi energie, pentru administraţie şi pentru cultură.

Proiectul prevedea că principalele domenii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară sunt finanţe publice şi economie, dezvoltare regională şi administraţie publică, sănătate, afaceri interne, justiţie, cultură, fonduri europene, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi, comunicaţii şi societate informaţională.

Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES

×