Senatorii Iosif Secasan si Cezar Magureanu si-au anuntat, marti, in plen demisiile din PDL si, respectiv, UNPR, primul trecand la PNL, iar celalalt declarand ca ramane independent.
Puterea si opozitia au, dupa anunturile facute de senatorii Secasan si Magureanu, cate 66 de senatori, in conditiile in care cvorumul este de 68.
Senatorul Iosif Secasan a anuntat, marti, in plenul Senatului, ca isi inceteaza activitatea in grupul PDL si ca in continuare va activa in grupul PNL.
Secasan a fost ales in colegiul uninominal 2 din Circumscriptia electorala 11 Caras-Severin, acesta candidand din partea PDL.
La randul sau, senatorul Cezar Magureanu a anuntat, marti, in plenul Senatului, ca isi da demisia din functia de vicelider al Grupului Progresit.
El a mentionat ca in continuare va activa ca senator independent.
Parlamentarul a fost ales in colegiul uninominal 1 din Circumscriptia electorala 19 Giurgiu, acesta candidand din partea PDL.