Senatorii au parte de un weekend prelungit, cu ocazia Rusaliilor catolice. Biroul Permanent al Senatului a aprobat săptămâna trecută ca data de 25 mai să fie dedicată activității în teritoriu. Dacă, în mod normal, salariații care au un program obișnuit vor avea liber doar în data de 1 iunie, aleșii au decis să își acorde liber și în cea de a doua zi a Rusaliilor din calendarul catolic.
“Luni avem activitate în circumscripții, pentru că duminică sunt Rusaliile pentru colegii noștri care sunt catolici, romano-catolici s.a.m.d.”, a declarat Cristian Dumitrescu, vicepreședintele Senatului.
Aceștia vor reveni la muncă marți, 26 mai, cu gândul la o nouă minivacanță, cea dedicată Rusaliilor ortodoxe.
Senatorii sunt mai speciali și decât colegii lor deputați, asta pentru că cei din urmă au astăzi un program obișnuit de muncă în care vor dezbate, în plen, activitatea ministrului sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Deși muncesc puțin, cel mult trei zile pe săptămână, senatorii nu ratează nicio ocazie să chiulească. În perioada sărbătorilor pascale, aceștia și-au aprobat trei săptămâni de vacanță. Și atunci și-au luat liber și de Paștele ortodox și de cel catolic. La momentul respectiv spuneau că vor recupera zilele libere, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Imediat ce se vor întoarce la serviciu, senatorii îl vor lua la întrebări pe ministrul agriculturii, Daniel Constantin, ca urmare a unei moțiuni simple depuse de opoziție, în timp ce Biroul Permanent al Senatului trebuie să solicite Comisiei Juridice un punct de vedere în ceea ce privește motivarea CCR în cazul Dan Șova.