x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorul Câmpanu se reînscrie în UNPR

Senatorul Câmpanu se reînscrie în UNPR

23 Feb 2011   •   15:22

Senatorul Liviu Câmpanu anunţă că a decis să se reînscrie în UNPR, menţionând că poate că nu toate alegerile pe care le-a făcut au fost cele mai bune, dar că îşi asumă toate acţiunile în calitate de om politic.

"Am luat decizia să mă reînscriu în Uniunea Naţională pentru Progresul României şi am redevenit astăzi membru al partidului. Îmi asum toate acţiunile în calitate de om politic. Poate că nu toate alegerile pe care le-am făcut au fost cele mai bune. Însă ceea ce pot spune cu certitudine este că niciodată nu am abandonat valorile în care cred. Sunt membu fondator al UNPR, cred foarte mult în acest proiect politic şi în oamenii care şi-au asumat o politică a interesului naţional", scrie Câmpanu într-un comunicat remis MEDIAFAX.

El precizează că din acest motiv a decis să se întoarcă şi să-şi desfăşoare activitatea politică alături de colegii săi din UNPR, cu care a fost în legătură "în tot acest timp".

"Am convingerea că România are nevoie de stabilitate, de pace socială şi, cel mai important, de oameni capabili să identifice şi să apere interesul naţional", scrie Câmpanu.

Senatorii Dan Voiculescu, Liviu Câmpanu şi Ion Vasile îşi anunţau, la 1 februarie, în prima zi a sesiunii legislative, trecerea la grupul PNL din Senat.

Câmpanu a fost exclus din UNPR în toamna anului 2010, după ce a votat moţiunea de cenzură a opoziţiei.

Câmpanu a fost membru fondator al UNPR, vicepreşedinte al formaţiunii.

×