Senatul a ratificat, luni, în calitate de cameră decizională, Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, în data de 7 octombrie.
Senatul a adoptat proiectul dezbătut în procedură de urgenţă cu unanimitate de voturi, după ce premierul Victor Ponta a susţinut adoptarea documentului în timpul şedinţei plenului Camerei superioare.
Pe 13 octombrie, deputaţii au ratificat acest acord cu 312 voturi 'pentru' şi trei abţineri.
Potrivit memorandumului aprobat de partea română, Guvernul Republicii Moldova solicita examinarea posibilităţii acordării unui împrumut în valoare de 150 de milioane de euro pe termen de cinci ani, cu tragerea împrumutului în trei tranşe, prima în sumă de 60 de milioane de euro în 2015, a doua de 50 de milioane de euro în 2016 şi a treia de 40 de milioane de euro în 2017.
Conform documentului menţionat, motivul solicitării acestui împrumut îl constituie "sursele insuficiente pentru finanţarea deficitului bugetar estimat la 3,8% din PIB în 2015". AGERPRES