x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Şerban Nicolae (PSD): Nu putem cere încredere cetăţenilor României dacă guvernăm cu doi membri

Şerban Nicolae (PSD): Nu putem cere încredere cetăţenilor României dacă guvernăm cu doi membri

18 Iun 2017   •   14:20
Şerban Nicolae (PSD): Nu putem cere încredere cetăţenilor României dacă guvernăm cu doi membri

Senatorul PSD Şerban Nicolae îi îndeamnă pe social-democraţi să dea dovadă de "maturitate politică", arătând că nu poţi cere "încrederea cetăţenilor României" guvernând "cu doi membri". 

"Dragi colegi din Partidul Social Democrat, cu autoritatea dată de vechimea în PSD, de experienţa politică acumulată şi de loialitatea dovedită faţă de social-democraţie şi faţă de acest partid, fac un apel public la luciditate şi raţiune. Este nefirească şi profund negativă îndârjirea şi înverşunarea cu care se manifestă poziţiile adverse din interiorul partidului. Nu vă radicalizaţi opţiunile şi nu vă comportaţi ca şi cum aţi descoperit brusc duşmani de moarte printre colegi. Este, mai mult ca oricând, nevoie de echilibru şi raţiune. De maturitate politică. Nu putem cere încredere cetăţenilor României, votanţilor noştri, dacă guvernăm cu doi membri, dacă reorganizăm majoritatea parlamentară şi recalculăm sprijinul politic la şase luni de la alegeri şi dacă tăiem atât de violent liniile de comunicare dintre noi", a scris Nicolae duminică pe pagina de Facebook. 

În context, senatorul PNL susţine că "interesul public" şi "priorităţile ţării" trebuie să primeze. 

"Lăsaţi să primeze interesul public şi renunţaţi la excesele de orgoliu. Reveniţi la adevăratele priorităţi ale ţării, la dialog colegial şi la responsabilitate politică. Spuneţi-vă opiniile cu fermitate şi onestitate, în limitele statutului de membri ai PSD. Asta cred că aşteaptă de la noi cei ce ne-au făcut onoarea de a ne învesti cu încrederea lor", a subliniat Şerban Nicolae. AGERPRES

×