x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sesiune de-a uninominalul

Sesiune de-a uninominalul

de Carmen Vintila    |    07 Ian 2008   •   00:00
Sesiune de-a uninominalul
Sursa foto: CHRISTIAN SILVA/

Votul uninominal, un subiect căruia mai-marii partidelor parlamentare nu au reuşit să-i pună punct după un an de discuţii controversate, dar nici să-l pună pe hărtie intr-o formă acceptată de toată lumea, care să poată fi pusă in aplicare.Â


Votul uninominal, un subiect căruia mai-marii partidelor parlamentare nu au reuşit să-i pună punct după un an de discuţii controversate, dar nici să-l pună pe hărtie intr-o formă acceptată de toată lumea, care să poată fi pusă in aplicare. "Sperietoarea" este scoasă de la cutie şi la acest inceput de an, pesediştii cerănd incă de luna trecută organizarea unei sesiuni legislative extraordinare pentru tranşarea legii votului uninominal, majoritatea celorlalte partide fiind de acord. Deşi neoficial voci din partide recunosc că acest tip de scrutin nu va fi curănd aplicat in Romănia, oficial, reprezentanţii formaţiunilor politice cer sus şi tare ca viitoarele alegeri să se desfăşoare pe baza uninominalului. Pentru că judecătorii Curţii Constituţionale au admis luna trecută sesizarea preşedintelui Băsescu privind neconstituţionalitatea unor articole din legea privind introducerea votului uninominal pentru care Guvernul Tăriceanu şi-a asumat răspunderea in faţa Parlamentului, senatorii şi deputaţii sunt obligaţi acum să reexamineze legea.


SFÃ...RŞITUL LUI IANUARIE. "Este posibil să convocăm o sesiune extraordinară cu căteva zile inainte de inceputul sesiunii parlamentare de primăvară, pentru a tranşa chestiunea votului uninominal", anunţa preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, la sfărşitul săptămănii trecute. Tot atunci, liderul PD, Emil Boc, işi exprima speranţa ca uninominalul să fie adoptat in sesiunea din februarie, precizănd că "mingea este in terenul PSD, care trebuie să decidă dacă rămăne consecvent cu propriul proiect sau cu amalgamul propus de Tăriceanu". Liderul PSD, Mircea Geoană, a fost cel care a anunţat, imediat după decizia judecătorilor, că formaţiunea sa va solicita organizarea unei sesiuni extraordinare, in luna ianuarie, pentru punerea in acord a legii votului uninominal cu decizia CCR. "Parlamentul are responsabilitatea şi obligaţia de a aproba de urgenţă votul uninominal, pentru că, după căte vorbe au fost pe acest subiect, populaţia aşteaptă acţiuni concrete", arăta la răndul său liderul PC, Dan Voiculescu, precizănd că se impune o sesiune extraordinară pe tema uninominalului. Partidul care a respins categoric organizarea unei sesiuni pe "tema artificială a votului uninominal" a fost PRM-ul condus de C.V. Tudor. "O sesiune extrordinară este o minciună, pentru că nu vin ei, parlamentarii, intr-o sesiune normală, darămite intr-una extraordinară", a spus Vadim.

×
Subiecte în articol: politic uninominal