„House of Cards” se joacă de ani buni în Casa Poporului. Sforarii dintre liderii de grup parlamentar şi machiaverlâcurile lor

Serialul american „House of Cards” a făcut celebru personajul Frank Underwood, care şi-a început ascensiunea către preşedinţia SUA dintr-o funcţie aproximativ echivalentă liderului de grup de la noi. De-a lungul anilor, Parlamentul României a avut printre liderii de grup „sforari” de acelaşi calibru, în timp ce alţii s-au dovedit amatori fără prea mare influenţă în forul legislativ.

Funcţia lui Underwood din Senat era de „whip”, în traducere „bici”, lucru care cam spune care era treaba lui: să ţină parlamentarii în linia partidului şi să facă ceea ce li se spune. În sistemul politic de la noi, de treaba asta ar trebui să se ocupe liderul de grup parlamentar al fiecărui partid. Teoretic, ar fi o sarcină mai uşoară decât în Statele Unite, unde dependenţa aleşilor de partidul lor este mult mai redusă decât la noi. În practică însă, capacităţile liderilor de grup au variat considerabil. Mulţi dintre ei au fost desemnaţi lideri de grup la primul mandat, fapt care le-a redus autoritatea în faţa parlamentarilor din propriul partid, sau chiar dacă aveau o prezenţă mai îndelungată în Parlament, nu au reuşit să menţină disciplina în interiorul grupului şi nici să fie eficienţi în derularea procedurilor legislative sau în negocierile cu liderii altor grupuri, calităţi indispensabile pentru acest post. PSD a acordat o atenţie specială acestor funcţii care au fost ocupate, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, de personalităţi proeminente ale social-democraţilor, astfel că, indiferent că s-au aflat la putere sau în opoziţie, maşinăria de vot a PSD a funcţionat ca unsă, obţinând uneori succese notabile chiar şi de pe băncile opoziţiei.

Oamenii forte ai PSD

Înainte de a deveni premier, Adrian Năstase a fost patru ani (1996-2000) şeful deputaţilor PSD, urmat de Viorel Hrebenciuc, marele negociator al partidului, care a fost lider de grup timp de 10 ani. Poreclit „Sforarul” şi „Guzganul rozaliu”, Hrebenciuc a fost marele maestru al combinaţiilor PSD, reuşind să coaguleze sprijin pentru prima suspendare a lui Traian Băsescu şi să impună agenda partidului în timpul guvernării minoritare a lui Tăriceanu. Hrebenciuc s-a ocupat mai mult de negocierile de culise, lăsând dezbaterile din plen şi chichiţele procedurale în grija viceliderilor care s-au achitat cu brio de sarcină. Astfel, în legislatura 2004-2008, viceliderul Aura Vasile era spaima majorităţii grupate în jurul PDL. A rămas de pomină ziua în care Vasile a venit la Parlament cu degetul mijlociu de la o mână în ghips, din cauza unui accident domestic, deget pe care îl agita în timpul unui discurs înflăcărat adresat puterii, fără să-şi dea seama de semnificaţia degetului pe care îl fâlfâia în faţa plenului. Chiar şi după perioada Hrebenciuc, deputaţii PSD au fost conduşi de oameni cu experienţă în Parlament precum Eugen Nicolicea (care a fost lider de grup şi la UNPR) sau Ioan Munteanu. La Senat, Ion Iliescu nu a socotit sub demnitatea sa funcţia de lider de grup, după ce a pierdut în 1996 funcţia de preşedinte al României. Şi Ilie Sârbu a condus cu mână de fier senatorii PSD timp de 5 ani, atât la putere, cât şi în opoziţie. În schimb, la dreapta spectrului politic, schimbările la şefia grupurilor parlamentare au fost mult mai frecvente, puţini reuşind să-şi facă o reputaţie de mână forte, în timp ce alţii au socotit-o mai mult o funcţie ceremonială. Puterea lor a fost redusă şi de faptul că au fost aleşi prin votul colegilor decât impuşi de către conducerea partidului, astfel că guvernările PNL şi PDL au fost marcate de tot felul de accidente în care opoziţia s-a impus la vot fie din cauza absenteismului parlamentarilor puterii, fie datorită „disidenţilor” care s-au situat contra liniei partidului sau pur şi simplu pentru că nu au avut talent de negociator pentru a-şi asigura votul partidelor aliate.

Razie după cafegii

În octombrie 2010, PDL a votat fără să-şi dea seama proiectul PSD de reducere a TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, Unii democrat-liberali au dat vina pe liderul de grup, Mircea Toader, cel care a comis eroarea şi a dat semnalul de vot colegilor săi, şi i-au cerut demisia. Toader s-a apărat cum a putut amintindu-le colegilor că trebuia deseori să-i adune la vot de pe la bufetul Camerei. La fel de ineficient în timpul guvernării PDL a fost şi liderul senatorilor, Cristian Rădulescu. Niciunul nu s-a ridicat la „înălţimea” lui Emil Boc a cărui ascensiune în partid a început cu funcţia de şef de grup la PD în timpul guvernării Năstase. Chiar dacă atunci ponderea PD era foarte redusă, Boc a hărţuit puterea PSD suficient cât să contribuie consistent la succesul electoral din 2004. La liberali, lideri de grup au fost personalităţi proeminente, precum Călin Popescu-Tăriceanu, Crin Antonescu sau Ludovic Orban, însă niciunul nu s-a dovedit la fel de priceput la „machiaverlâcuri” precum omologii lor de la PSD. Doar Puiu Haşotti a reuşit să mai deprindă meşteşugul sforăriilor şi a chiţibuşurilor procedurale, însă Haşotti a avut timp să înveţe. A fost lider de grup PNL la Cameră în 2000, iar la Senat a condus grupul Alianţei D.A, după care grupul senatorilor liberali timp de şapte ani.

Mă vedeţi pe mine negociind cu un şobolan rozaliu cum este Viorel Hrebenciuc?

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

Traian Băsescu

„Diferenţa majoră dintre mine şi Băsescu e aceea că eu sunt întotdeauna treaz, iar el e beat. Dacă nu mai ţine minte ce am vorbit, asta e din cauza cantităţii foarte mari de whisky pe care a îngurgitat-o”

Viorel Hrebenciuc

Varujan Pambuccian este lider de grup al deputaţilor minorităţilor naţionale din 1992, însă puterea sa este limitată de faptul că grupul reprezintă organizaţii diferite, el nefiind un şef propriu-zis al colegilor săi.