x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică George Simion atac la adresa Comisiei Europene și a Franței: Ar putea deveni un califat

George Simion atac la adresa Comisiei Europene și a Franței: Ar putea deveni un califat

de Redacția Jurnalul    |    16 Mai 2025   •   15:45
George Simion atac la adresa Comisiei Europene și a Franței: Ar putea deveni un califat
Sursa foto: Hepta

Candidatul la alegerile prezidențiale, George Simion, a lansat noi atacuri la adresa Comisiei Europene și Franței, vineri, în timpul unei conferințe de presă acordate publicațiilor străine.

În timpul conferinței de presă, Simion a criticat dur actuala administrație a Comisiei Europene, catalogând-o drept o amenințare pentru România.

„Provoacă sărăcie, insecuritate, instabilitate și chiar extincția lumii occidentale așa cum o știm noi”, a avertizat acesta.

Despre parcursul Franței, prezidențiabilul a afirmat „nu doar că Macron este dictatorial, dar dacă se continuă în acest ritm, în 20-50 de ani nu vom mai putea vorbi despre Franța pe care o știm. Poate deveni orice, poate un califat sau altceva”.

Liderul AUR a precizat că că unele dintre afirmațiile sale pot părea dure, dar a explicat că sinceritatea i-a adus susținerea a 41% dintre alegătorii români: „Unii spun că folosesc cuvinte puternice, dar singurul motiv pentru care am obținut 41% din voturi a fost pentru că am spus adevărul.”.

(sursa: Mediafax)

 

×