x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Simion, la moțiunea de cenzură: Ia-ți jetul și du-te, Marcele!

Simion, la moțiunea de cenzură: Ia-ți jetul și du-te, Marcele!

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2025   •   12:45
Simion, la moțiunea de cenzură: Ia-ți jetul și du-te, Marcele!

Președintele AUR, George Simion, i-a reproșat premierului Marcel Ciolacu faptul că este „fața hâtră” a sistemului și pentru asta trebuie să plece acasă. În plenul Parlamentului se cere vineri votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Simion a spus că nu este reformată nici o instituție a statului, iar Guvernul Ciolacu girează „așa zisa stabilitate” care înseamnă, de fapt, „continuarea corupției și ascunderea probelor”.

„Nu înțelegi de ce trebuie să pleci, Marcele? Ai reușit să corupi suficienți parlamentari ca să nu voteze astăzi moțiunea împotriva ta. Hai să-ți explic motivele pentru care trebuie să pleci. Ți-ai bătut joc de organizarea tuturor alegerilor în 2024. O să-ți spun pe limba ta, Marcele. Ai dat în ele de dracii le-au luat. Ai comasat, ai renumărat, ai anulat. Ești vinovatul principal împreună cu Klaus Werner-Iohannis de distrugerea democrației în România. Spune și tu, Marcele, când mi-ai dat tu voturi. Că așa te-ai lăudat cu Freddy Valută (Alfred Simonis - n .r.) pe TikTok, unde-ți place mai nou să stai. Când mi-ai dat voturi. Explică-ne, că la alegeri nici pentru voi n-ați avut voturi. Hai să-ți mai explic de ce trebuie să pleci, Marcele. Felul în care ai distrus economia. Hai să vorbim despre economie și despre reședințe fiscale. De exemplu, despre candidatul vostru la alegerile prezidențiale. Unde a avut 10 ani reședința fiscală? Candidatul vostru comun, îl cunoașteți, nu? Crin Antonescu. Să vorbim despre felul în care ți-ai bătut joc de pensionari și le-ai promis indexarea pensiilor. Să vorbim despre felul în care ai mărit taxele, deși tot pe TikTok te-ai tatuat, Marcele. Să vorbim despre felul în care ți-ai bătut joc de reducere a posturilor din administrația publică. Să vorbim prin nepotul tău și nepoata ta, Marcele. Tu ești fața hâtră, neagră, urâtă a sistemului care și-a bătut joc de țară de 35 de ani. Tu, revoluționarul de carton de la Buzău, Marcel Ion Ciolacu”, a spus George Simion în plen.

De asemenea, SImion i-a reproșat lui Ciolacu zborurile cu avioane de la Nordis.

„Hai să vorbim de ce mai trebuie să pleci, Marcele. Din cauza corupției endemice, pe care n-o recunoști și te strâmbi când auzi despre Nordis. Nici usturoi n-ai mâncat și nici gura nu-ți miroase, Marcele. Doar protejata ta care a condus cea mai importantă comisie, știți, domnul Andronache, de aici, din Camera Deputaților, doamna Laura Vicol-Ciorbă. Și tu te-ai vândut pentru o ciorbă, Marcele, pentru câteva excursii cu privat jeturile în străinătate”, a mai spus SImion.

El a mai spus că au fost și alți „indivizi” de la vârful României care au avut vacanțe de lux cu Nordis, între care șefi ai serviciilor secrete.

Simion le-a transmis parlamentarilor din USR să se hotărască „dacă mai rămâne valabilă acel slogan fără penalii în funcții publice”, iar dacă rămâne, trebuie să voteze moțiunea de cenzură.

Dacă USR nu va vota moțiunea de cenzură și aceasta va pica la vot, Simion îi recomandă lui Ciolacu să își ia „meditator”.

„Ia-ți meditatorul, Marcele, și pleacă, pleacă până vine valul, pentru că atunci când vine valul veți plăti toți pentru mizeriile comise de tine, de Grindeanu care a plecat și de Simonis. Nu-l mai lăsați încă trei luni sub semnul unei așa zise stabilități pro-europene, că de fapt înseamnă trei luni în care își ascunde fărădelegile. Sunteți părtași toți care nu veți vota această moțiune cu matrapazlâcurile lui Marcel Ciolacu. Ia-ți jetul și du-te, Marcele!”, a conchis George Simion.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: simion moţiune ciolacu