x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Social-democraţii critică participarea preşedintelui Iohannis la întâlnirea PNL

Social-democraţii critică participarea preşedintelui Iohannis la întâlnirea PNL

25 Aug 2018   •   12:36
Social-democraţii critică participarea preşedintelui Iohannis la întâlnirea PNL

Mai mulţi social-democraţi au criticat, sâmbătă, participarea preşedintelui Klaus Iohannis la şedinţa Biroului Executiv al PNL de la Sibiu şi amânarea convocării şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). 

 

* Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis pentru amânarea convocării CSAT, susţinând că acesta încearcă să forţeze Guvernul să menţină bugetele ridicate la Serviciile secrete şi la Administraţia Prezidenţială. 

"Preşedintele Iohannis are două motive mari şi late pentru care blochează rectificarea bugetului României: asigurarea bonusurilor şi sporurilor salariale de la Administraţia Prezidenţială şi menţinerea bugetelor substanţiale ale Serviciilor secrete. Pentru aceste două motive, domnul Iohannis este dispus să blocheze toată România, să întârzie plata alocaţiilor pentru copii, a indemnizaţiilor de creştere a copilului sau a stimulentelor de reinserţie pentru mame. De asemenea, e gata să blocheze foarte multe investiţii publice, cum ar fi cele din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, din Programul Start-Up Nation sau cele privind reabilitarea sistemului de irigaţii. Nu în ultimul rând, poate fi întârziată încheierea contractelor de finanţare europeană prin Programul Operaţional Capital Uman", afirmă Rovana Plumb într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES. 

Ea susţine că şeful statului manipulează opinia publică prin afirmaţia că rectificarea s-ar fi putut face fără avizul CSAT, arătând că acest lucru ar fi fost posibil doar dacă proiectul de rectificare nu ar fi prevăzut modificări la bugetele Serviciilor de informaţii. În acest context, ea indică faptul că rectificarea prevăzută de Guvern prevede inclusiv realocarea sumelor necheltuite de la Serviciile secrete către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi către investiţiile mai multor ministere. 

"Practic, domnul Iohannis ne spune următorul lucru: Nu vă atingeţi de bugetele Serviciilor! Doar în acest caz nu ar fi nevoie de avizul CSAT! Deci acest lucru îl doare pe domnul preşedinte! Adică să lăsăm banii necheltuiţi să băltească în conturile Serviciilor secrete, în loc să îi alocăm acolo unde e cu adevărat nevoie de ei, respectiv la sănătate, la investiţii şi la comunităţile locale", susţine Plumb. 

Ea consideră o "lipsă totală de decenţă" afirmaţia şefului statului conform căreia Summitul celor Trei Mări va fi organizat pe datorie. 

"Când în 2017 bonusurile, sporurile şi salariile de la Administraţia Prezidenţială au fost cât tot bugetul din ultimul an de mandat al preşedintelui Băsescu, e o lipsă totală de decenţă să te plângi că nu ai bani şi că summit-ul se face pe datorie. Anul acesta, după rectificarea bugetară aprobată de Guvernul Dăncilă, domnul Iohannis va avea un buget de două ori şi ceva mai mare faţă de cel al predecesorului său. Administraţia Prezidenţială e singura instituţie care şi-a dublat bugetul, din 2014 încoace. Iar dacă tot nu-i ajung banii, se pot face suplimentări de la Fondul de rezervă al Guvernului. Deci fac apel la puţină decenţă din partea domnului preşedinte, atunci când se plânge că nu i s-ar fi alocat suficienţi bani", spune Rovana Plumb. 

* Vicepreşedintele PSD Doina Federovici îl critică şi ea pe preşedintele Klaus Iohannis pentru participarea la şedinţa Biroului Executiv al PNL de la Sibiu, precizând că acesta ignoră urgenţa organizării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru "măsuri vitale ţării". 

"Preşedintele Iohannis aruncă ţara în haos prin amânarea convocării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în vederea avizării rectificării bugetare propuse de actualul Guvern. Klaus Iohannis ignoră urgenţa organizării CSAT pentru măsuri vitale ţării. În schimb, vedem că are timp şi disponibilitate pentru a merge la Sibiu, la o întâlnire de partid a organizaţiei centrale a PNL. Ca să o spun pe româneşte - 'Ţara arde, iar baba îşi face campanie electorală'", afirmă senatorul PSD Doina Federovici într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES. 

Fedorovici consideră că preşedintele Iohannis "continuă să facă dovada partizanatului său politic cu PNL pe care doreşte prin orice mijloace să îl aducă la guvernare, fiind incapabil să-şi respecte obligaţia sa constituţională de a fi un preşedinte al tuturor românilor". 

"Domnul Klaus Iohannis nu are niciun proiect realizat în acest mandat ca preşedinte al României. Singurul său proiect major este atacarea şi jignirea permanentă a preşedintelui PSD, a primului-ministru şi a liderilor din actuala majoritate parlamentară. De fiecare dată, a călcat în picioare intenţiile doamnei prim-ministru de a avea o colaborare instituţională decentă în beneficiul ţării. În Anul Centenar al României, preşedintele Iohannis continuă să semene ură şi dezbinare în societatea românească, pentru a-şi asigura 'poziţia confortabilă', nu responsabilă, de la Cotroceni. Va rămâne în istorie cu numele de Iohannis Dezbinatorul", mai spune vicepreşedintele social-democraţilor. 

* Şi europarlamentarul PSD Dan Nica a lansat critici la adresa şefului statului pentru participarea la şedinţa BEx al PNL. 

"Este regretabil că preşedintele Iohannis îşi face timp pentru participarea la întâlnirea politică a PNL de la Sibiu, dar nu are timp pentru a convoca CSAT. Oamenii trebuie să înţeleagă că rectificarea bugetară, cea care prevede fonduri pentru copii, mame şi pensionari, nu poate fi aplicată fără avizul CSAT. Este clar că vorbim despre rea-voinţă! În fapt, preşedintele vrea ca rectificarea să se facă fără ca bugetul Administraţiei Prezidenţiale şi bugetele Serviciilor să fie afectate. Din cauza ambiţiilor personale ale lui Iohannis, mii de oameni ajung să sufere!", subliniază Dan Nica. 

Liderul europarlamentarilor PSD mai susţine că preşedintele Iohannis ''minte'' când spune că Guvernul poate face rectificarea fără avizul CSAT. 

"Când legea de rectificare prevede modificarea bugetelor serviciilor secrete este obligatoriu avizul consultativ al CSAT. Guvernul nu poate lua bani de la Servicii pentru a-i pune la spitale fără ca bugetul Serviciilor să sufere modificări şi nici nu poate finanţa tratamentele medicale fără a modifica bugetele Serviciilor. Iar preşedintele ştie foarte bine aceste lucruri. Este trist că a ales calea minciunii", mai arată Nica. 

* Europarlamentarul social-democrat Claudia Ţapardel critică şi ea afirmaţiile preşedintelui Iohannis la adresa Guvernului şi participarea acestuia la şedinţa PNL. 

"Preşedintele Klaus Iohannis atacă într-un mod incalificabil Guvernul României şi nu face decât să ne confirme cât de mult are România de suferit pentru că are un astfel de şef al statului, care pur şi simplu nu se mai poate controla, afectând credibilitatea ţării pe plan extern. (...) Să spui despre Guvern că 'poate face orice rectificare bugetară în afara celei care priveşte bugetele Serviciilor din zona de securitate naţională' este o mare minciună, chiar o dezinformare din partea preşedintelui Klaus Iohannis. (...) Este un act de trădare să susţii în mod repetat că nu mai sunt bani la buget pentru pensii şi salarii, panicând în acest fel populaţia, deşi ştii foarte bine că minţi. (...) Era mult mai bine ca preşedintele Iohannis să organizeze o şedinţă a CSAT pentru a da aviz legii pentru rectificarea bugetară în loc să se vadă cu liberalii la Sibiu. Ce coincidenţă nefericită că România are un astfel de preşedinte", afirmă Ţapardel într-un comunicat. 

×