x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Oprescu: "Neputintă, numele tau e Blaga" (video)

Sorin Oprescu: "Neputintă, numele tau e Blaga" (video)

04 Iun 2008   •   00:00

15:46 • "Blaga, studentul slab pregătit, dar cu pile" - Citiţi interviul acordat de Sorin Oprescu Jurnalului Naţional, la update-ul site-ului de la orele 21.



Oprescu a spus, într-o declaraţie de presă, că în timp ce el se află printre blocuri sau în pieţe cu cetăţenii, presa îl sună şi îi cere să dea reacţii şi replici, el răspunzând ziariştilor: "La ce să dau replici? am zis eu. La ce? Păi la ce se întâmplă în cealaltă realitate, în realitatea lor".

În opinia lui Oprescu, un singur cuvânt descrie perfect ce se întâmplă în tabăra lui Blaga şi Videanu: "neputinţa". El a adăugat că există un alt cuvânt care defineşte ceea ce se întâmplă în spartele lui Blaga şi Videanu, "în mafiile imobiliare de asfaltări şi betoane": "panică".

"Ce altceva te face să arunci cu noroi toată ziua în Sorin Oprescu în cele mai josnice moduri? Ce altceva te face să-i târăşti în noroi familia? Ce altceva te face să cobori din Dealul Clujului şi să îi laşi baltă pe votanţii tăi, cu ochii în soare? Ce altceva te face să cobori din Dealul Cotroceniului şi să calci Constituţia în picioare, live, la televizor? Neputinţa, domnilor!", a spus Oprescu.

"Neputinţa, numele tău este Blaga. Panică, sub numele tău stau doi foşti primari ai Bucureştiului. Ce ascund aceşti doi foşti primari care au adus în opt ani de zile Bucureştiul în situaţia în care este? Oare cât de departe poate merge minciuna lor? Curiozitate, numele tău este Oprescu!", a spus candidatul independent.
  • Mediafax


Citiţi interviul acordat de Sorin Oprescu Jurnalului Naţional, la update-ul site-ului de la orele 21.
  • De ce sunteţi mai bun decît Vasile Blaga?
Sunt mai bun decît Blaga pentru că eu nu car un sac de scheleţi după mine, nu ascund nimic, am o putere de muncă incredibilă şi nu sunt mînjit cu nimic. Sunt primul independent cu şanse reale pentru Bucureşti. Sunt primul care şi-a dat demisia dintr-un partid şi a spus că nu se va mai întoarce în el. Sunt primul şi singurul din cei înscrişi în această cursă care am dovedit că sunt capabil să conduc oameni şi să am rezultate. Am fost 12 ani directorul Spitalului Municipal şi 4 ani directorul Spitalului Elias. Să mergeţi să vedeţi aceste spitale! Sunt singurele din Bucureşti care seamănă cu spitalele europene. Sunt dovada că ştiu şi sunt capabil să reconstruiesc şi să am succes acolo unde atîţia alţii au eşuat. Sunt dovada că pot fi primul în tot ceea îmi propun să fac. Asta voi face şi la Primărie: voi reconstrui din temelii modul de funcţionare făcînd din primăria Bucureştiului prima primărie furnizor de servicii pentru cetăţeni. De ce? Pentru că TOT ceea ce ni se întîmplă de cînd ieşim din casă şi vedem pubelele de gunoi neridicat şi ne înghesuim în autobuz şi stăm în trafic ore în şir şi aşteptăm alte ore în şir în faţa unui ghişeu şi tremurăm de spaimă cînd trecem pe întuneric seara prin parc în drum spre casă, toate aceste lucruri şi multe altele ni se întîmplă din cauza primăriei. Eu vreau ca aceste lucruri să nu ni se mai întîmple! Şi ca primăria să facă ceea ce trebuie: să presteze toate aceste servicii pentru care este plătită din banii noştri ai tuturor. Vreau să ne placă sa trăim în Bucureşti, nu doar să locuim în el. 

×
Subiecte în articol: politic blaga oprescu