x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sprijin UDMR pentru Stolojan

Sprijin UDMR pentru Stolojan

04 Feb 2004   •   00:00

Intr-o intalnire cu reprezentantii UDMR, liberalii au tatonat ieri terenul pentru o eventuala sustinere a candidaturii lui Theodor Stolojan la Presedintie

Liberalii vor sa obtina sprijinul UDMR pentru candidatura lui Theodor Stolojan la Presedintie, varianta care surade si liderilor Uniunii.

Cu aproape patru luni inainte de declansarea alegerilor, UDMR pare sa se reorienteze. Ieri, presedintele UDMR, Marko Bela, insotit de senatorii Attila Verestoy si Peter Eckstein, i-a facut o vizita liderului liberal Theodor Stolojan. "I-am spus presedintelui UDMR tot ce ne deranjeaza in politica actualului Executiv si am stabilit ca ne unesc interesele comune ale Romaniei", a declarat Stolojan la finalul intrevederii. Marko Bela a dezvaluit ca a discutat cu Stolojan si despre o posibila colaborare pe legile electorale, desi cele doua partide au in acest moment pozitii diferite in privinta votului uninominal.

Calcule Surse liberale au spus insa ca scopul intrevederii a fost tatonarea terenului in lega- tura cu alegerile locale si generale. Stolojan a declarat ca la alegerile locale, in anumite localitati, cele doua formatiuni isi pot sprijini reciproc candidat ii, in functie de situatiile respective. In privinta alegerilor pentru Presedintie, liberalii au remarcat adeziunea de care se bucura presedintele PNL in randurile maghiarilor, astfel ca intentia lor, pentru o negociere viitoare, este sa obtina sprijinul UDMR in favoarea lui Stolojan. Scenariul nu a fost exclus de senatorul UDMR Peter Eckstein, care a declarat ca nu este obligatoriu ca Uniunea sa aiba un candidat propriu. "Suntem deschisi orica rui scenariu. Decizia va depinde de evaluarile noastre dinaintea alegerilor", a explicat Eckstein. Presedintele UDMR, Marko Bela, nu a ascuns nici faptul ca Uniunea este dispusa la o colaborare postelectorala cu PNL, dar ca nu se va face vreun protocol inaintea alegerilor.

Protocol incert intre Uniune si PSD Marko Bela a declarat ca si in acest an UDMR va colabora cu PSD, dar nu poate spune daca va exista un protocol scris sau nu, decizia urmand sa se ia pa- na la 10 februarie. Liderul UDMR a precizat si ca este posibil sa nu se incheie nici o intelegere cu PSD, daca acest lucru nu va fi in interesul Uniunii, in perspectiva alegerilor din acest an. Liberalii nu s-au aratat deranjati de relatia UDMR - PSD, Stolojan declara nd ca solutionarea situatiei tensionate dintre romani si maghiari se datoreaza si faptului ca UDMR a fost permanent la guvernare. La randul sau, purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu-Duvaz considera ca declaratia UDMR privind o eventuala colaborare postelectorala a Uniunii cu alianta PNL - PD nu este nepotrivita. In opinia sa, nici PSD nu a exclus o colaborare postelectorala cu nici un partid, cu exceptia PRM. Spre deosebire de Marko Bela, Duvaz spune ca, in urmatoarele saptamani, va incheia un protocol de colaborare cu UDMR pentru perioada preelectorala si electorala. MONICA IORDACHE

×
Subiecte în articol: politic stolojan udmr marko bela