Începând de azi, candidaţii partidelor care doresc să obţină un loc de deputat în Parlamentul European au la dispoziţie 29 de zile să convingăelectoratul să îi voteze la alegerile din 7 iunie.
La 6 iunie, la ora 7:00, campania pentru alegerile europene se încheie. În urma acestor alegeri, România va trimite la PE 33 de parlamentari, aleşi de pe listele celor şapte partide care s-au înscris în lupta electorală. Pe lângă aceştia, vor candida şi independenţii Elena Băsescu şi Pavel Abraham. UDMR a fost prima formaţiune care şi-a lansat candidaţii, furând startul, încă din 4 mai. Cu defilări de husari şi muzică de fanfară, UDMR a prezentat la Sf. Gheorghe candidaţii aflaţi pe lista "Solidarităţii maghiare", deschisă de reprezentantul CNMT, Laszlo Tokes.
EUROSLOGANURI
Ieri şi-au lansat şi ţărăniştii candidaţii, sub sloganul "PNŢCD te reprezintă". PD-L a ales ziua de mâine, când se sărbătoreşte Ziua Europei, pentru a marca festiv lansarea candidaţilor săi, sloganul ales fiind "La bine şi la rău". Lansarea candidaţilor PSD+PC, pe ale căror afişe electorale va trona sloganul "Alege bine", vor fi prezentaţi publicului la data de 14 mai. Sloganul electoral al PRM va fi "Hoţilor, bandiţilor, ce aţi făcut cu ţara asta? Puşcăria vă mănâncă!".
ACCES GRATIS LA ANTENA 2 ŞI ANTENA 3
În campania electorală, candidaţii şi partidele au dreptul să îşi exprime opiniile prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media.
În privinţa emisiunilor electorale, posturile tv Antena 2 şi Antena 3 au informat ieri CNA că nu vor solicita nici un tarif candidaţilor care vor dori să îşi prezinte punctul de vedere în emisiunile electorale pe care posturile le vor realiza.
În schimb, la Antena 1 nu se vor organiza emisiuni electorale. Şi Realitatea TV va permite accesul gratuit candidaţilor la emisiunile electorale.
CAMPANIE PNL DE 2 MILIOANE DE EURO
În preziua începerii campaniei electorale, PNL şi-a prezentat lista de candidaţi la Palatul Parlamentului, în faţa unei săli apatice populate de liberali nu prea entuziasmaţi de gândul unei campaniii electorale. Prima plasată pe listă, Norica Nicolai, a urcat pe o scenă austeră alături de câţiva colegi de listă şi de prim-vicepreşedintele Ludovic Orban. Liberalii au avut cel puţin un prezentator profesionist pe care nici n-au trebuit să-l plătească: senatorul PNL Cristian Ţopescu. Actualii europarlamentari, plasaţi pe locuri eligibile, precum Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, le-au vorbit colegilor de la Bru-xelles prin intermediul unei transmisiuni directe, nefiind prezenţi la eveniment. Campania PNL se va desfăşura sub sloganurile "Apărăm interesul tău în Europa" şi "Bani pentru români. Bani europeni". Liberalii estimează că vor cheltui în campania pentru europarlamentare 2 milioane de euro.
Citește pe Antena3.ro