x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică SUA urmăresc atent "evoluţiile din România privind respectarea statului de drept"

SUA urmăresc atent "evoluţiile din România privind respectarea statului de drept"

11 Dec 2018   •   17:18
SUA urmăresc atent "evoluţiile din România privind respectarea statului de drept"

Asigurarea preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene de către România este o sarcină ambiţioasă şi plină de provocări întrucât are loc într-o perioadă deosebit de dificilă, marcată de Brexit, alegerile pentru Parlamentul European şi definitivarea bugetului multianual al UE (2021-2027), a apreciat marţi Matthew Boyse, noul asistent adjunct pentru afaceri europene al secretarului de stat american.
Diplomatul american, aflat într-un turneu în mai multe state central şi est-europene din UE, a făcut aceste comentarii într-o întâlnire cu un grup de jurnalişti români.
El a urat succes României pentru perioada în care aceasta se va afla la conducerea Consiliului UE (1 ianuarie - 30 iunie 2019).
Pe de altă parte, Boyse a spus că SUA ''urmăresc cu mare atenţie'' evoluţiile din România privind respectarea statului de drept şi se aşteaptă ca ţara noastră ''să continue pe calea corectă'', dar a refuzat să facă vreun comentariu concret despre eventuala ordonanţă de urgenţă privind transpunerea modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală declarate constituţionale.
''Atunci când a optat să adere la Uniunea Europeană şi la NATO, România a subscris la anumite principii. (...) Noi avem un dialog constant cu guvernul român'', a afirmat diplomatul american.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a discutat şi decis oportunitatea aprobării unei ordonanţe de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală în sensul adoptării acelor articole care au fost declarate constituţionale.
La rândul său, ministrul justiţiei Tudorel Toader a declarat, după ce a participat la şedinţa conducerii PSD, că Ministerul Justiţiei va analiza în ce măsură poate fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru transpunerea articolelor constituţionale din Codurile penale, subliniind că soluţiile validate de Curtea Constituţională pot intra în "fondul activ al legislaţiei penale". 

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: Matthew Boyse statul de drept