x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Surpriză în primul tur al alegerilor din USR PLUS. Cine este câștigătorul

Surpriză în primul tur al alegerilor din USR PLUS. Cine este câștigătorul

23 Sep 2021   •   13:21
Surpriză în primul tur al alegerilor din USR PLUS. Cine este câștigătorul

Dacian Cioloș a câștigat turul 1 al alegerilor interne pentru președinția USR PLUS, cu 46% din voturile exprimate.

Dan Barna a obținut 43,9% din sufragii, iar Irinel Darău puțin peste 10%.

Darău a postat un mesaj video către susținătorii săi, pe Facebook, contestând modul de organizare a alegerilor.

„Suntem într-un moment în care democrația din USRPLUS, ca și cea din România, sunt în continuare la cote deranjant de joase. În partid s-a văzut asta de la început, când conducerea actuală s-a arătat mai întâi vag surprinsă, iar apoi din ce în ce mai iritată de candidatura mea. Accesul la membri și la informații a fost profund dezechilibrat, ca și cum totul era pregătit doar pentru doi candidați, iar al treilea încurca niște socoteli. În timp ce procesul democratic intern a fost atacat cu crosa de golf de un candidat, celălalt și-a văzut liniștit doar de jocul și de scorul lui. Voi apela la toate mijloacele, procedurale și legale, pentru a clarifica, contesta și corecta procesul de vot. Sunt documentate deja prea multe situații punctuale și sistemice care dovedesc un proces eronat de vot, girate de tăcerea continuă a Biroului Național, Secretariatului General și Comisiei Electorale față de toate notificările oficiale trimise de mine și de mulți alții. Chiar și astăzi, în ultimele minute de vot, procesul putea fi corectat. Însă, odată ce s-a trecut de decriptarea voturilor și calcularea rezultatului, s-au decriptat și intențiile reale ale responsabililor de bunul mers al campaniei. Dan Barna și Dacian Cioloș au fost în deplină cunoștință de cauză privind toate problemele, dar nu au acționat”, a declarat Irineu Darău, Senator de Brașov.

Senatorul de Brașov, Irineu Darău, susține că alegerile interne USRPLUS, derulate cu liste eronate de vot, ar fi putut fi corectate foarte simplu pe parcurs, înainte de decriptarea și numărarea voturilor. Trecerea la calcularea rezultatului înainte de corecturi în registrul electoral arată reflexele nedemocratice ale conducerii actuale, respectiv disprețul pentru fundamentul democrației: votul liber în condiții echitabile.

 

×
Subiecte în articol: dacian ciolos