x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Surse Antena 3: Guvernul ar putea să-și asume marți răspunderea în Parlament pentru pachetul de măsuri fiscale

Surse Antena 3: Guvernul ar putea să-și asume marți răspunderea în Parlament pentru pachetul de măsuri fiscale

de Redacția Jurnalul    |    25 Sep 2023   •   14:53
Surse Antena 3: Guvernul ar putea să-și asume marți răspunderea în Parlament pentru pachetul de măsuri fiscale
Sursa foto: facebook

Guvernul devansează ziua de asumarea răspunderii pentru proiectul de lege pentru măsurile fiscale, a anunțat Antena 3.

Ședința ar putea avea loc mâine după amiază în jurul orei 17.

Premierul Marcel Ciolacu a demarat procedurile finale pentru angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului pe Legea privind măsurile fiscale.

În cursul zilei de luni va avea loc o ședință de Guvern, în cadrul căreia va fi adoptată legea.

Surse din coaliție spune că președintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, pleacă miercuri din țară și Guvernul ar fi dat un semnal prost de imagine dacă acesta nu ar fi participat la ședința de plen reunit.

Guvernul a primit o lovitură dură, în urmă cu scurt timp, de la Consiliul Economic și Social. Instituția a dat aviz negativ pe proiectul măsurilor fiscale pe care Guvernul vrea să le adopte.

×