x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: De o bucată de vreme, ALDE şi eu suntem demonizaţi la comandă de divizia de presă controlată de Preşedinţie

Tăriceanu: De o bucată de vreme, ALDE şi eu suntem demonizaţi la comandă de divizia de presă controlată de Preşedinţie

07 Iul 2016   •   19:15
Tăriceanu: De o bucată de vreme, ALDE şi eu suntem demonizaţi la comandă de divizia de presă controlată de Preşedinţie

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că el şi partidul său sunt "demonizaţi la comandă" de către "divizia de presă controlată de Preşedinţie". 

"Perspectiva înfrângerii PNL la alegerile parlamentare din toamnă, care se conturează din ce în ce mai clar în urma eşecului înregistrat de acest partid la alegerile locale, a pus o serie de forţe oculte în stare de alertă maximă. Cu evidenţa faptului că PNL are cea mai slabă conducere din istoria sa, preşedintele României, 'guvernul său' şi laboratoarele oculte, în care se ticluiesc aranjamente de menţinere la putere cu orice preţ, au renunţat la aparenţe şi au preluat nemijlocit iniţiativa pe baza unui plan de forţă. Acest plan vizează impunerea unui viitor Cabinet din care PNL nu trebuie să lipsească, indiferent de rezultatul alegerilor, aşa încât paradigma 'guvernul meu' să funcţioneze în continuare", se arată într-un comunicat de presă transmis de liderul ALDE. 

El prevede o "înfrângere" a liberalilor la alegerile parlamentare din toamnă, dar şi o eventuală alianţă PNL-PSD. 

"Nu vrea Dragnea guvern de uniune naţională? Nu-i nimic. Pentru ce avem Justiţie independentă? Nu vrea Tăriceanu guvern de uniune naţională? Nu-i nimic. Pentru ce avem DNA? Şi, în general, ni se opune cineva? Nu-i nimic. 'Nu există om nevinovat, ci persoane de care nu ne-am ocupat suficient'", afirmă Tăriceanu în acelaşi comunicat. 

Mai mult, acesta susţine că "doamna ministru a Justiţiei vrea să inventarieze arhiva SIPA, după care şi-a propus s-o distrugă". 

"Arhiva SIPA conţine informaţii cu potenţial compromiţător la adresa unor magistraţi, iar aceştia ar putea colabora cu mai mult entuziasm în diverse procese politice aşteptate înainte de alegeri", adaugă Tăriceanu. 

Politicianul apreciază că actualul guvern "construieşte măreţe planuri inutile pe termen mediu şi lung, în schimb neglijează o parte din atribuţiile sale, fapt care trage economia înapoi". 

Tăriceanu face referire la consultările de la Cotroceni, de la începutul săptămânii, consultări ce privesc crearea unui nou proiect de ţară. 

"Inaugurarea oficială a planului de forţă a început luni, 4 iulie, când liderii partidelor parlamentare au fost invitaţi la Cotroceni pentru consultări pe teme de politică externă, care s-au dovedit a fi în realitate pretextul în spatele căruia preşedintele Iohannis a propus ca, după alegeri, România să fie condusă de un guvern de uniune naţională constituit din PSD şi PNL, pe baza unui nou proiect de ţară adoptat la Cotroceni sub înaltul său patronaj", declară liderul ALDE. 

"Alianţa dintre PSD şi PNL nu mai provoacă de luni încoace atâta repulsie, nu mai e deloc nocivă, ci chiar sănătoasă pentru viitorul prosper al României. Asta ne sugerează mai nou domnul preşedinte Iohannis", mai arată Călin Popescu-Tăriceanu. 

El apreciază că, practic, proiectul de ţară nu poate fi dus la bun sfârşit într-un an electoral, în contextul în care "competiţia dintre partide se bazează pe programe politice diverse". 

"Finalizarea sub patronajul Preşedinţiei a unui program de ţară pe termen mediu care să beneficieze de suportul politic de principiu al tuturor forţelor politice este o iniţiativă care, teoretic, merită toată atenţia şi sprijinul. Practic, un astfel de proiect nu poate fi dus la bun sfârşit, mai ales într-un an electoral, când competiţia dintre partide se bazează pe programe politice diverse. Cu siguranţă, acest aspect este cunoscut de domnul preşedinte, dar propusul proiect de ţară este unicul pretext pe care se sprijină ideea unui guvern de uniune naţională format de PSD şi PNL", menţionează Tăriceanu. 

Acesta reiterează "consecvenţa direcţiei politice" ALDE. 

"Am avut şi continuăm să avem o bună colaborare cu PSD în teritoriu, cu grupurile sale parlamentare şi cu conducerea sa legitimă. Colaborarea noastră în timp, sinceră şi loială a întărit încrederea şi respectul reciproc până la nivel personal, cu ecouri pozitive în interiorul partidelor noastre şi la marea masă a electoratului. Aceasta nu a însemnat şi nu va însemna că am putea abandona vreodată doctrina şi identitatea noastră liberală, realitate care ne confirmă ca fiind singurul partid reprezentând electoratul liberal în Parlamentul României", încheie Tăriceanu comunicatul. AGERPRES

×
Subiecte în articol: calin popescu tariceanu