x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu o pârăşte pe şefa ÎCCJ

Tăriceanu o pârăşte pe şefa ÎCCJ

10 Noi 2017   •   20:10
Tăriceanu o pârăşte pe şefa ÎCCJ

Preşedintele Senatului, C.P. Tăriceanu, a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la opiniile exprimate public de către şefa Curţii Supreme, judecătoarea Cristina Tarcea, referitoare la reforma Justiţiei, asumată de coaliţia PSD-ALDE. “Domnia sa incită judecătorii la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi ameninţă Parlamentul extrem de transparent. Prin această atitudine, doamna Cristina Tarcea exercită presiuni asupra membrilor Parlamentului pentru a-i timora cu ameninţarea voalată că ar putea să intre într-un malaxor procedural prin metode de represiune penală a căror eficienţă a fost deja verificată", a acuzat Tăriceanu. Sesizarea a fost trimisă preşedintelui CSM, Mariana Ghena şi Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru.

 

×
Subiecte în articol: tariceanu