x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu rămâne şef la Senat

Tăriceanu rămâne şef la Senat

05 Apr 2016   •   10:35
Tăriceanu rămâne şef la Senat
Sursa foto: Adrian Manolache

Liberalii nu au mai depus, ieri, cererea de revocare a lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului. “Nu este un subiect care să se fi discutat în Biroul Permanent. Când vor dori, vor veni cu el. În acest moment nu se pune problema schimbării pentru că este final de legislatură, sunt alegeri, avem acte normative importante de discutat”, a anunţat vicepreşedintele Ioan Chelaru după şedinţa de ieri a conducerii Senatului. “Am strâns semnături, însă nu putem face acest lucru dacă UNPR nu s-a decis încă. E nevoie de o majoritate în Senat, apelăm la aritmetică. În condiţiile în care UNPR renunţă la această acţiune, nu avem suficiente voturi pentru a duce la sfârşit acest demers”, a explicat liderul senatorilor PNL, Ion Popa.

 

×