x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Regret profund că în ultimii ani a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului

Tăriceanu: Regret profund că în ultimii ani a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului

de Agerpres    |    17 Iun 2014   •   18:22
Tăriceanu: Regret profund că în ultimii ani a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că regretă profund faptul că în ultimii ani "a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului", în timpul şedinţei consacrate aniversării a 150 de ani de la constituirea Senatului României.

"Experienţa arată că desfiinţarea Senatului a fost un pas inevitabil urmat invariabil în toate încercările mai mult sau mai puţin reuşite de distrugere a structurilor democratice şi de înlocuire a acestora cu sisteme autoritare de guvernare. Regret profund că în ultimii ani a trebuit să fim martorii unei tentative de desfiinţare a Senatului. În acest scop a fost activat un amplu aparat de propagandă care făcea abstracţie de interesul naţional, de experienţa istorică a Statului român şi de opiniile specialiştilor români şi străini, o campanie mediatică de un populism strident instrumentalizând o cunoaştere încă precară a tradiţiilor naţionale din partea unei părţi a cetăţenilor a culminat în anul 2009 un referendum pentru desfiinţarea Senatului", a spus Tăriceanu în plen, cu ocazia şedinţei solemne consacrată aniversării a 150 de ani de la constituirea Senatului României.

Potrivit acestuia, referendumul a fost contestat de importante organizaţii ale societăţii civile.

"Referendumul a fost contestat de importante organizaţii ale societăţii civile din cauza organizării lui ca parte a alegerilor prezidenţiale şi nici nu a avut la bază o argumentaţie solidă de ordin istoric sau naţional şi nicio confruntare efectivă de idei în urma căreia alegătorii să-şi exprime opţiunea în cunoştinţă de cauză", a mai spus preşedintele Senatului.

Invitaţii la eveniment au păstrat un moment de reculegere în memoria unor foşti preşedinţi ai Senatului.

"Vă rog să fiţi alături de mine în păstrarea unui moment de reculegere în memoria acelora dintre preşedinţii Senatului care au plătit cu viaţa pentru activitatea lor politică şi parlamentară, pentru ideile pe care le-au exprimat în sprijinul democraţiei şi a intereselor fundamentale ale poporului român, Nicolae Iorga, asasinat de legionari, Alexadru Lapedatu şi Constantin Argetoianu, morţi în condiţii tragice în închisorile comuniste", le-a spus Tăriceanu celor prezenţi.

La rândul său, premierul Victor Ponta a spus că nu îşi poate imagina parlamentul decât în forma bicamerală.

"Doresc să asigur Camera Superioară a Parlamentului României de tot respectul pe care ca, sigur, ca prim-ministru temporar, dar şi ca reprezentant al Camerei Deputaţilor, Camera inferioară într-o terminologie mai veche, îl poartă instituţiei Senatului. Pentru că este un moment aniversar, vreau să folosesc acest prilej pentru a exprima încă o dată faptul că eu consider, şi vorbesc în numele Guvernului, că existenţa Senatului este indisolubil legată de istoria democratică a României. Şi că nu văd o Românie democratică fără un Parlament bicameral în care Senatul să-şi exercite atribuţiile care i-au fost conferite în urmă cu 150 de ani", a declarat premierul.

Victor Ponta a adăugat că, atunci când exerciţi o funcţie administrativă, "de prim-ministru, probabil şi de preşedinte al ţării, uneori Parlamentul şi Senatul deranjează".

"Şi ar fi mai uşor să nu existe Senat sau să nu existe Parlament deloc. Însă este o abordare care întotdeauna este reevaluată. Sunt convins că şi preşedintele în funcţie, domnul Băsescu, va considera că e bine să existe cele două Camere ale Parlamentului care să limiteze excesul de putere al Executivului. Şi cred cu adevărat că atunci când prea multă putere se adună în zona executivă rolul parlamentului şi al Senatului în mod special este fundamental pentru a păstra acel echilibru pentru care, de altfel, Senatul a fost denumit Cameră ponderatoare. Şi din acest punct de vedere, în numele Guvernului şi al partidului care are cel mai mare grup parlamentar în acest moment în Senat, vă asigur că această abordare privind bicameralismul este o abordare constantă", a declarat Ponta.

×