Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine introducerea pe cale legislativă a unui sistem de vot care să ofere un set de posibilităţi pentru cetăţeni şi în acest sens de joi va începe să lucreze o comisie parlamentară.
"Propunerea cu care noi am venit, pe care am făcut-o publică - şi anume votul anticipat prelungit -, am văzut că a fost preluată inclusiv de preşedintele Iohannis. După ce a preluat ideea noastră cu un pact politic, văd că a preluat şi această idee. Mă bucur, pentru că eu cred că este principala soluţie eficientă pentru ca pe viitor aceste deficienţe să nu mai apară la votul românilor din străinătate. Am văzut cererea preşedintelui de a face o sesiune extraordinară şi eu şi colegii mei avem toată disponiblitatea. De la bun început am anunţat că dorim până la sfârşitul acestei sesiuni să rezolvăm această problemă a modificărilor legislative. Aşadar, rămâne în sarcina comisiei cât de repede se va mişca, ca să putem organiza acest lucru până la vacanţa de vară", a declarat Tăriceanu, miercuri, la Senat.
Întrebat dacă îi va răspunde preşedintelui Klaus Iohannis la scrisoarea înaintată miercuri, Tăriceanu a spus că da.
"În mod instituţional, sigur că da, aşa cred că trebuie să fac. Eram în şedinţă când a făcut acest anunţ. Mâine am să analizez scrisoarea şi sunt de părere, am anunţat înainte, că trebuie rezolvată legislativ această problemă şi simplu - votul anticipat multiplu, la care putem să adăugăm şi celelalte formule de vot care au fost utilizate, adică la alegerile pentru Parlamentul în 2016 a fost utilizat votul prin corespondenţă. Cred că trebuie să lăsăm, adică să dăm cât mai multe posibilităţi. (...) În final, poate nu cozile sunt cel mai deranjant lucru, ci faptul că unii dintre cetăţeni nu au putut să voteze - acesta e lucrul preocupant. Trebuie să-l rezolvăm prin oferirea unui set de posibilităţi de vot, adică un sistem care să fie nebirocratic", a detaliat liderul ALDE.
Miercuri, şeful statului a cerut Guvernului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare şi prin care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, subliniind că în cazul în care situaţia o va impune, va solicita convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului.
"În urma dialogului consistent cu reprezentanţi ai autorităţilor responsabile, precum şi ai organizaţiilor nonguvernamentale şi experţi în domeniul electoral, au fost identificate măsurile necesare care trebuie urgent adoptate pentru a ne asigura că toţi cetăţenii îşi pot exercita votul în condiţii decente. În acest sens, solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare prin care să propună măsurile administrative adecvate, începând de la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. Solicit partidelor şi formaţiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală şi exigenţele în materie, astfel încât situaţiile de la scrutinul din mai să fie evitate. Dacă situaţia o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituţionale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgenţă a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.
AGERPRES