Lucian Alecu
UPDATE Teodor Meleşcanu a fost ales noul preşedinte al Senatului, după ce Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia, ca urmare a ruperii Coaliţiei dintre PSD şi ALDE, potrivit surselor Antena 3.
Teodor Meleşcanu a obţinut 73 de voturi, în timp ce Alina Gorghiu a primit 59 de voturi.
Stire initiala. Niciunul dintre candidaţii la preşedinţia Senatului nu a reuşit să se impună din primul tur. Teodor Meleşcanu a obţinut 67 de voturi, cu unul mai puţin decât necesarul pentru victorie, în timp ce Alina Gorghiu a primit 49 de voturi.
Candidatul ALDE, Iani Popa, a adunat doar 13 voturi în primul tur. Au fost şi cinci voturi nule. Numărul necesar de voturi pentru o majoritate simplă era de 68, dat fiind că în plen au fost prezenţi 134 de senatori, a anunțat Antena 3.
Astfel, se va organiza turul II al alegerilor pentru şefia Senatului.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a dezmințit, luni noaptea, că instalația de oxigen a fost montată greșit la Spitalul „Victor Babeș” și de aceea s-a produs tragedia,...
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat, luni noaptea, că a aflat despre tragedia de la Spitalul „Victor Babeș” după ora 17.00 și a fost sunat de ministrul...
Instalația de oxigen a TIR-ului de terapie intensivă a fost executată de o firmă autorizată, nu a fost nimic improvizat, unitatea funcționând luni de zile în Argeș, a declarat luni seara secretarul de stat Raed...
Premierul Florin Cîțu a anunțat că persoanele vinovate de producerea tragediei de la spitalul Victor Babeș vor fi pedepsite. Am cerut o anchetă rapidă și transparentă, a spus prim-ministrul.
Florin Cîțu a...
Surse ale Antena3 au dezvăluit, luni seara, că managerul de la Spitalul Victor Babeș s-a plâns la Ministerul Sănătății încă de acum două săptămâni de firma care furniza oxigen spitalului.
La...
Firma care se ocupa de ventilatoarele defecte de la Spitalul Victor Babeş, acolo unde trei pacienţi au murit după ce au rămas fără oxigen, ar fi deţinută de familia fostului ministru al Finanţelor, Sebastian...
Senatorul Gabriela Firea susține că tragedia de la Victor Babeș este cauzată de incompetență și nepăsare. Incompetența ucide, scrie în mesajul parlamentarului PSD.
Mesajul senatorului Firea a fost postat pe...
Medicul Alexandru Rafila susține că nenorocirile care se produc în spitalele din România sunt cauzate de lipsa organizării și a responsabilității. Declarația a fost făcută la puțin timp după ce trei...
Orașele Brașov și Sinaia vor să devină modele privind digitalizarea administrației publice. Edilii au semnat un protocol cu Asociația Code for Romania și așteaptă soluții moderne de la...
UPDATE 6:
Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au ţinut secretă tragedia de la Spitalul Victor Babeş timp de câteva ore, până ce informaţia a fost prezentată în...
MApN anunță că de la aeroportul Otopeni nu decolează zeci de avioane către Ucraina încărcate cu armament și trupe. Precizarea apare, după ce pe rețelele de socializare s-a răspândit această...
Administraţia Joseph Biden s-a distanţat, luni după-amiază, de atacul care a vizat o unitate a complexului nuclear de la Natanz, un act de sabotaj atribuit Israelului care intervine în contextul negocierilor...
Iașiul a devenit primul municipiu din România certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award. Este vorba despre un certificat de „comunitate sustenabilă în domeniul eficienței energetice”,...
Un bărbat a provocat o explozie într-o casă din orașul Pâncota după ce a verificat o butelie cu un chibrit aprins. El a ajuns la spital cu arsuri pe o treime din corp.
Incidentul a avut loc luni și a fost...
Compania Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul pentru COVID-19 către țările UE, au declarat oficialii Uniunii Europene și compania, conform Reuters.
Compania plănuise inițial să-și...