Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a intrat ieri în concediu de odihnă pentru două zile. El revine miercuri pentru „activităţi de coordonare internă” la sediul ministerului, dar joi şi vineri va reintra în concediu.
„Repausul” ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a coincis ieri cu publicarea de către Comisia de la Veneția a raportului privind modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală şi anunţul preşedintelui Iohannis că va chema partidele parlamentare la consultări.
În raport, Comisia de la Veneţia avertizează asupra pericolului că ambele Coduri ar putea genera presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor şi că, în final, pot submina independenţa şi calitatea justiţiei, cu efecte negative asupra acţiunilor de combatere a corupţiei. Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor din România "să reanalizeze sistemul de numire / revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor din Constituţie, în sensul furnizării condiţiilor pentru un proces neutru şi obiectiv de numire / revocare, prin menţinerea rolului instituţiilor, precum cel al preşedintelui ţării şi al Consiliului Superior al Magistraturii, care pot exercita rol de echilibrare a influenţei ministrului Justiţiei".
Aflat în concediu, Tudorel Toader a avut timp să se joace pe Facebook. El a publicat o serie de patru mesaje, care se autodistrugeau după o oră. Aceste mesaje se referă la participarea sa la plenara Comisiei de la Veneţia, în calitate de membru, data la care Comisia va da avizul pe ordonanţa privind legile Justiţiei, precum şi la faptul că nu se putea opune nici pensionării anticipate a magistraţilor şi nici a ordonanţei care combate exodul acestora din sistem. Al patrulea mesaj se vrea un „răspuns pentru cei care nu pot să înţeleagă mecanismele statului de drept: ......pauză de documentare!”, postarea urmând să se şteargă într-o zi.