Liderul PMP, Eugen Tomac, susține că atacurile reciproce între PNL și USR din ultimele zile arată, de fapt, că marea bătălie electorală este, de fapt, între cele ele și că cele două formațiuni„ au uitat că „PSD este inamicul politic”
„Atacurile reciproce între PNL și USR din ultimele zile cu privire la traseismul politic şi colaboraţionismul cu PSD ne arată că marea bătălie electorală este, de fapt, între cele două. La Alba, Constanţa, Iaşi, Timiş și multe alte județe, cele două partide se luptă pe viaţă şi pe moarte, ceea ce nu face decât să evidenţieze ipocrizia absolută de care au dat dovadă la Bucureşti. De altfel, alianţele electorale între PNL şi USR de la nivel local n-au nimic în comun cu interesul cetăţenilor. Singurul lor scop este de a salva scaunele unora sau a altora în interiorul partidelor sau în perspectiva alegerilor parlamentare. Această luptă surdă demonstrează că ambele partide au uitat că PSD este inamicul politic, deţinând cel mai mare număr de primari şi preşedinţi de CJ în țară. PNL şi USR par să nu realizeze frâna uriaşă pe care o reprezintă baronii roşii în dezvoltarea anumitor zone din ţară pe care le controlează samavolnic de 30 de ani”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.
El crede că formațiunea pe care o conduce rămâne „singura forţă politică independentă din România care nu are înţelegeri la vedere sau pe sub masă cu alte formaţiuni politice”.
„PMP face o campanie curată, bazată pe soluţii la problemele cu care se confruntă comunitățile. Noi am înțeles că scopul final al unei administraţii locale este să îmbunătățească calitatea vieţii cetăţenilor. Alegerile nu sunt despre câştigul politic al vreunui partid şi nici despre scaunele pe care se aşează un politician sau altul, ci despre obligaţia noastră de a oferi o administraţie onestă şi pricepută după 30 de ani în care PSD ne-a ţinut pe loc. Scandalurile ultimelor zile sunt mai mult decât îngrijorătoare. Acestea vor lăsa răni adânci în rândul partidelor care susţin îndepărtarea PSD din zonele de putere din România, iar acest lucru ar complica mult situaţia în perspectiva alegerilor parlamentare. Dincolo de toate, PMP va continua să ţină linia corectă, noi nu vom cădea în capcana acestor lupte sterile. România are nevoie de un partid de centru-dreapta autentic, cu o ideologie şi
idei clare, care nu se eschivează de responsabilitate, care nu recurge la scandal şi nici nu acceptă compromisuri sulfuroase”, conchide liderul PMP.