x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan, chemată în Parlament ca să dea explicații despre distrugerea instituțiilor de cultură

Turcan, chemată în Parlament ca să dea explicații despre distrugerea instituțiilor de cultură

de Redacția Jurnalul    |    21 Aug 2023   •   15:30
Turcan, chemată în Parlament ca să dea explicații despre distrugerea instituțiilor de cultură

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a fost chemată de USR la comisia de Cultură din Camera Deputaților pentru a da explicații despre modificările aduse sistemului cultural din România prin inițiativele recente de reglementare ale Guvernului.

„Ministrul Culturii Raluca Turcan a fost chemată de USR la comisia de Cultură din Camera Deputaților pentru a da explicații despre modificările aduse sistemului cultural din România prin inițiativele recente de reglementare ale Guvernului”, potrivit unui comunicat de presă.

USR menționează că Raluca Turcan a confirmat prezența pentru data de 4 septembrie, după ședința de plen a Camerei Deputaților.

„Îmi doresc să avem cu doamna ministru Turcan o discuție onestă și aplicată despre modul în care vede domnia-sa impactul măsurilor de comasare, desființare, transfer, tăiere a finanțării pentru instituțiile publice de cultură pe care Guvernul le anunță de câteva săptămâni, și care, până la urmă, vor trebui supuse aprobării Parlamentului. Mă interesează în mod deosebit ce se va întâmpla cu direcțiile județene de cultură, fiindcă fără ele, Ministerul Culturii va lăsa patrimoniul în brațele oricăror interese dubioase lipsite de orice control, iar distrugerea patrimoniului cultural național este absolut intolerabilă”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, președintele comisiei de Cultură din Camera Deputaților.

USR transmite că zeci de muzee din toată țara, printre care muzeele Enescu, Brâncuși sau Brătianu, sunt în pericol să-și închidă porțile dacă se aprobă ordonanța de comasare a instituțiilor vehiculată de guvernul PSD-PNL.

„Mai mult, transferul direcțiilor județene de cultură în subordinea consiliilor județene va facilita tentativele rechinilor imobiliari de a distruge patrimoniul cultural pentru a ridica noi blocuri în locul siturilor arheologice sau monumentelor istorice. Acest transfer va duce scădere drastică a standardelor de avizare și, implicit, la creșterea presiuni asupra funcționarilor publici, experți în domeniile lor de activitate”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Raluca Turcan parlament