Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, afirmă că decizia CCR pe articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului confirmă jurisprudenţa referitoare la integritatea funcţiei publice şi atrage atenţia că ''a fost depăşit un hop''.
"Decizia CCR de astăzi confirmă întreaga sa jurisprudenţă referitoare la integritatea funcţiei publice. Ar fi fost catastrofal pentru România şi pentru credibilitatea CCR să fi fost negate deciziile anterioare, date în situaţii similare, iar condamnaţii să poată face parte din Guvern. A fost depăşit un hop, dar doar pentru moment, pentru că în Parlament PSD - ALDE continuă campania în favoarea corupţiei şi a condamnaţilor, prin modificarea legislaţiei penale", a declarat pentru AGERPRES Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, ''chiar dacă mai târziu, e sănătos că s-a încheiat aşa această etapă''. ''Din acest punct de vedere, cred că ar trebui avută în vedere această interdicţie şi pentru alte funcţii şi demnităţi publice, inclusiv pentru parlamentari", a arătat Turcan.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins joi ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.