x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan: PNL îi solicită ministrului Educaţiei să nu publice Ordinul de modificare a metodologiei de admitere la liceu

Turcan: PNL îi solicită ministrului Educaţiei să nu publice Ordinul de modificare a metodologiei de admitere la liceu

14 Mai 2019   •   13:17
Turcan: PNL îi solicită ministrului Educaţiei să nu publice Ordinul de modificare a metodologiei de admitere la liceu

PNL îi cere ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să nu publice în Monitorul Oficial ordinul de modificare a metodologiei de admitere la liceu, a anunţat, marţi, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, care a adăugat că, în caz contrar, va fi depusă o moţiune simplă.

"PNL îi solicită Ecaterinei Andronescu să nu publice în Monitorul Oficial ordinul de modificare a metodologiei de admitere la liceu cu doar două zile înainte de evaluarea pentru învăţământul vocaţional. Este de o gravitate fără precedent, este o sfidare fără limită ceea ce face ministrul Educaţiei în acest moment. Practic, dintr-o semnătură, riscă să pună sub semnul întrebării carierele didactice a mii de profesori din România. Riscă să pună sub semnul întrebării traseul educaţional a mii de elevi în România. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca metodologia de admitere într-o treaptă superioară de liceu să fie modificată cu doar două zile înainte de o probă de evaluare", a declarat Turcan, la Parlament.

În cazul în care ordinul va fi publicat, PNL va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Ecaterina Andronescu, a spus ea.

"Ministrul care a reuşit să-i depăşească în incompetenţă şi lipsă de coerenţă pe cei doi miniştri precedenţi renumiţi deja ca 'pamblică' şi 'genunche', ministrul Ecaterina Andronescu trebuie să se oprească din această trepidaţie de a-şi lăsa amprenta nefastă asupra sistemului de educaţie", a susţinut Raluca Turcan. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan