Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi seară, că a vorbit cu premierul Victor Ponta, care va anunţa vineri persoana care va asigura interimatul la conducerea Ministerului Culturii, dar a precizat că UDMR nu va renunţa nici la portofoliul respectiv, nici la funcţia de vicepremier.
"Am discutat (cu Victor Ponta -n.r), dar este atributul premierului să facă acest anunţ. Eu ştiu despre cine este vorba, dar aşteptăm până mâine. Da, am discutat astăzi după-masă şi mâine va face un anunţ premierul. Va fi un interimat şi în termen de 45 de zile vom face o nominalizare. Atât pot să vă spun în acest moment", a menţionat Kelemen Hunor, după ce a participat la o dezbatere publică pe tema autonomiei.
El a subliniat că cele două funcţii guvernamentale vor rămâne la UDMR. 'Când e vorba de această perioadă de interimat, cel care va asigura interimatul va asigura ambele funcţii. Pentru noi nu e o problemă foarte importantă, 45 de zile nu e prea mult, este un interimat constituţional şi până când se finalizează acest interimat vom face o propunere', a afirmat Kelemen Hunor, adăugând că 'şi portofoliul şi funcţia de vicepremier rămân la UDMR'.