Mulţi bărbaţi cad pe spate atunci când Elena Udrea este în apropiere. Nu şi Aniel Nedelcu, primarul comunei Borcea – Călăraşi, care şi-a certat subordonaţii ce au luat parte la o întâlnire a organizaţiei locale a PMP pentru a o vedea “în viu” pe cea mai celebră blondă din politica românească. Pagina 16
Săptămâna trecută, Elena Udrea s-a aflat în turneu electoral în judeţul Călăraşi, acolo unde a avut o întâlnire, printre altele, cu organizaţia comunală a Partidului Mişcarea Populară din Borcea. Evenimentul a fost unul major pentru comunitatea locală, care s-a adunat cu mic cu mare pentru a o vedea în carne şi oase pe cea mai cunoscută blondă din politica românească.
Prezenţa Elenei Udrea în cea mai mare comună din judeţul Călăraşi a învolburat apele în aparatul administrativ local. Întâlnirea a avut loc în faţa unei cârciumi, acolo unde sonorizarea a fost asigurată de către Răducu Spătaru, vestit lăutar local, angajat ca inspector agricol la Primăria Borcea, condusă de către liberalul Aniel Nedelcu. “Eu am trimis doi băieţi acolo, care au cântat timp de o oră, lumea a dansat şi s-a simţit bine. În momentul în care a venit Elena Udrea, muzica s-a oprit şi treaba a devenit serioasă. Eu am ajuns la eveniment când totul era pe sfârşite. M-am dus ca să-mi iau sculele. Aşa am apărut în poza în care apare Elena Udrea, Stelică Creţu, care e vecin cu mama mea şi care era cocă de beat la ora aia, şi Cristian Preda.
Şpriţarul satului fericit între Nuţi Udrea şi Cristian Preda |
“M-a ameninţat toată ziua. Mi-a zis că nu am voie să fac politică. Numai asta mi-a spus. Eu i-am zis că nu fac politică acum, dar peste doi ani o să-i iau locul. I-am zis treaba asta. El îmi spune mie că nu am voie să fac politică, dar acum câteva săptămâni a venit la toţi funcţionarii publici din Primăria Borcea şi ne-a spus că trebuie să strângem semnături pentru PNL.
Lumea a dat buluc, ca la urs, să o vază pe Udrea descălecată la Borcea |
Aniel Nedelcu, primarul comunei Borcea, specialist în fugăritul arbitrilor pe terenul de fotbal, nu a răspuns la telefon pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acuzele care i se aduc în scandalul iscat după prezenţa Elenei Udrea în localitate. “Nu vorbeşte cu nimeni, dom’le! Au venit şi ziarişti de la Călăraşi ca să îi ceară informaţii cu privire la documentele oficiale şi i-a fugărit pe bieţii oameni”, susţine acelaşi Spătaru.