x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea: "Nu ştiu nimic de domnul Poteraş"

Udrea: "Nu ştiu nimic de domnul Poteraş"

02 Mar 2011   •   14:34

Preşedintele Organizaţiei Bucureşti a PDL, Elena Udrea, a declarat, astăzi, că nu ştie nimic despre situaţia primarului Sectorului 6, Cristian Poteraş, trimis în judecată pentru abuz în serviciu.

Întrebată dacă ştie despre alţi reprezentanţi ai PDL, cum ar fi primarul Cristian Poteraş, care să fie trimişi în judecată şi să se autospende din partid, la fel ca deputaţii democrat-liberali Dan Păsat şi Monica Iacob Ridzi, Elena Udrea a spus: "Nu ştiu de domnul Poteraş nimic, dar, probabil, că toţi cei care vor dori să profite de acest avantaj, pe care-l creăm în Statut, şi anume să se autosuspende, probabil că toţi vor face lucrul acesta".

Lideri ai PDL au refuzat să comenteze situaţia primarului Sectorului 6. Premierul Emil Boc nu a răspuns la întrebare, iar secretarul general adjunct Gheorghe Flutur a spus că nu ştie nimic. "Nu ştiu nimic, acum am auzit de la dumneavoastră. Nu comentez, să vedem", a spus Flutur, potrivit Mediafax.

×